Dragă Andreea Marin, știam că nu va ține!
Știam că nu va ține. Este în firea lucrurilor. Sau chiar în bunul simț. E-n regulile vieții. Marea diferență de vârstă. De la el, la ea. Niciodată invers.
Începutul e minunat, căci de la el se trage tot. E o atracție sexuală divină, care nu ține de nici o diferență. E acel farmec tainic, de nedescris, al iubirii.Totul este vis, feerie, plutire. O poză bogat colorată, carnală. Din care apoi, pixelii existențiali încep să se roadă, să moară, să dispară până ce nu mai rămâne nimic. Dar nimic. Nici praf, nimic material. Poate amintiri. Regrete.Tânguiri. Cum, asta a fost tot? Ba, se ajunge la ură, la dispreț, la certuri jenante și anti-romantice, la mahala, la spută urâtă. Recunoști ceva din cele de mai sus? Sunt niște simptome. Ale unei boli pe care eu o numesc ”atunci când te calcă tancul”... Unii îi mai zic și ”iubire nebună”, deși e o expresie pleonastică. Iubirea nu poate fi decât nebună. Iubirea adevărată. Nu există nuanțe de gri aici. Iubești sau nu iubești. Nu iubești ”puțin” sau ”mult”. Iubești. Punct. Nu ai de ce să te uiți înapoi și să sudui, să-ți pară rău. Rămân doar regretul și nostalgia. Altfel nu a fost iubire, a fost minciună. A fost sex. Pur. Sex sportiv. Mișcare în doi. Fără suflet. Fără participare. Fără inimă. Doar un efort-două... iaca și ceva sudoare din efort. Vine, precum ziceam, după această feerie, această vrajă a începutului, vine realitatea. Vine cotidianul care cu cinism distruge încet și sigur substanța iubirii. Banalul. Obișnuința. Plictisul. Blazarea. Boli pe care ni le-a lăsat Pronia ca să nu fim roboți, să nu ajungem roboți. Niște oseminte împrăștiate din ce s-a numit ”iubire”. Cioburi de iubire cum zice o romanță. Zdrențe de amor... Umori uscate, scorojite. Cotidianul cu vulgaritatea lui: mersul la closet; micțiunea, defecarea, presiunea socială, stresul, presiunea, plata la timp de taxe și impozite; insomnii și constipații; degazări stomacale nocturne și zgomotoase; cu halena matinală; bârfele proliferate prin presă și citite la cafeaua de dimineață; urâtul vieții ca să scurtez enumerarea scabroșeniilor diurne... Și apoi? Ei bine, de acest ”apoi” să ai grijă. Să-l pregătești bine. Să nu mai apară alt ”apoi” după acest apoi... cel de azi.
