Dragă Andrei Păunescu,
Astă-seară e un eveniment important în istoria Cenaclului Flacăra... și a vieții mele. Se comemorează, prin cântec, împlinirea a 7 ani de la dispariția lui Adrian Păunescu. Inițiatorul Cenaclului. Nu e un prilej de bucurie, ci doar unul de omagiere... Oricum, tot toamna, la vremea asta, s-a deschis primul cenaclu. La sala Slătineanu. Pe relații omenești personale. Fostul bibliotecar din cartierul meu C-tin Popovici, Dumnezeu să-l ierte, fost coleg de facultate cu Păunescu, mi-a oferit sălița cochetă din Slătineanu. Cine se gândea că se va ajunge la stadioane și săli de sport neîncăpătoare? Poate, numai Păunescu!
Primii corifei au fost Tudor Gheorghe, Doru Stănculescu și necunoscutul Mircea Vintilă, la propunerea mea, pe care un specialist l-a asemuit atunci cu italianul Sergio Endrigo...Eu, țin să se știe asta, fusei unul dintre primii - chiar cel dintâi! - secretari muzicali. Literar era viitorul disident Dorin Tudoran. Eu veneam din ”zeamă: fost solist rock într-o trupă, eram prieten cu această lume în fierbere. Care dădea în foc. Și încă unul social. Păunescu venise din America unde a văzut dimensiunile sociale ale fenomenului rock. Și de unde și-a cumpărat o serie de cartridge-uri (un soi de casete muzicale cât o casetă VHS), care mergeau numai înainte... toate sugerate de topul revistei ”Săptâmâna”... pe care îl alcătuia subsemnatul. A! Recent am scos cartea ”Pionier în Pop, Rock, Folk”, la a cărei prezentare ai contribuit și tu, Andrei. Tu, micul martor al creșterii și descreșterii, niciodată decesului, Cenaclului Flacăra. Mersi!Bine faci că ne aduni pe toți. Îți va trebui o noapte - ca pe vremuri, tată - să desfășori toate forțele. Mă tem. Dar va fi o sărbătoare. Nostalgie. Lacrimi. Totul trebuie să fie vesel și optimist. Cum ne cerea Partidul, care desființase Moartea și Apusul... La noi în cântece nu se murea, iar soarele occidenta...!Andrei, dacă mi-e dor de ceva, acelea sunt cântece patriotice. Nu toate... La care unii au renunțat. De rușine, din oportunism. Nu și Doru Stănculescu... Cântecele acelea sincere și deschise, e drept uneori în exces al zeloșilor. Unii strâmbă din nas. ”Deh, zic, limbi trase patidului!” Confundat cu Țara. Parcă generației de azi, violent anti-patriotică, cinică, globalistă și anglo-saxonizată îi lipsește acest gen. Nici o grijă, copii! Patriotismul o să dispară. De-o dată cu Țara... De aia, ca un ”expirat” ce îs, zic:Traiască, trăiască, să trăiască! Ardealul! Moldova! Și Țara Românească!
