Dragă Aurel Gherghel - In Memoriam
Ești primul dintre cei câțiva corifei - trei: Tu, Florin Silviu și subsemnatul - care ne-a părăsit. Dar vorba unei buatade de-a lui Mark Twain, ”nici eu nu mă simt prea bine”… sunt după trei operații și o spitalizare lungă cât toată vara-toamna... bine că am putut să scriu.
Știu că ai suferit mult și că ai avut o boală nenorocită, de care nu se poate scăpa. Dar asta nu impietează amintirile mele dragi despre, și cu tine. Am fost colegi la ”Săptămâna” lui Eugen Barbu la pagina de TOP. Anii ‘70.Tu erai specializat pe Jazz. Eu am venit mai târziu peste tine și FSU. Am fost adus de Jeana Ghiorghiu. Ba nu adus, ci impus. Căci mi-ați pus destule piedici amândoi. Așa-i viața - o luptă! Lucru care m-a făcut ca finalmente să plec la ”Flacăra” și să apuc începuturile de la zero ale Cenaclului, sub aripa culturală a lui Păunescu… eu fiind primul secretar muzical al Cenaclului. Nu am cum să mă supăr pe lucrăturile pe care mi le făceați. Dacă erau politicieni…? Dar așa e viaţa - o luptă. De altfel, nici eu nu m-am lăsat mai prejos. Te-am beștelit în articole polemice te-am atacat, criticat…
Răspunsurile tale m-au paralizat, fiindcă la răutățile mele tu răspundeai mai mult decât creștinește - mă pupai pe creștet și-mi spuneai ”Înjură-mă, băi Gigi, că altă variantă de a-mi face publicitate nu este”. M-ai muiat și am renunțat să mai ripostez. M-ai câștigat de prieten… Tu însă ai fost dintre noi, cei trei, cel mai eficient. Finalmente, eu m-am specializat în a prezenta spectacolele rock-pop, folclor, divertisment; Florin, la fel, numai că el o făcea eficient prin mai toate marile cluburi rock din România. A fost o rivalitate constructivă. Și chiar dacă la început a fost ceva pizmă, ea s-a transformat în acceptare. Și chiar admirație. Mai exact, respect reciproc. Nu ne mai dădeam la gioale, ci ne vedeam de treabă fiecare pe felia lui. Felia ta a fost mai mare și mai eficientă. Ai făcut spectacole la Sala Palatului, Polivalentă, pe stadioane, ca organizator. Și nu te-ai lăsat nici după Revoluție când ai apărut în programe ecologice mixate cu muzică rock. Ai fost inventiv, răzbătător, muncitor. Nu te-am invidiat decât nițel, mai mult te-am admirat, fiindcă eu chiar îi respect pe cei care fac ce eu nu pot face.
Nu mică mi-a fost bucuria când, acum câțiva ani, l-am cunoscut pe fiul tău, Sasha, DJ, care mi-a fost prezentat într-o nostalgică - te evocam… - noapte de vară, la 2 mai, de fiul meu și el tot DJ. Vestea proastă despre starea ta mi-a dat-o Sasha acum doi ani… Oricum, ca și mine, ai lăsat un moștenitor care iubește muzica rock și care și-a făcut o meserie din ceea ce la noi fu pasiune. Ai putut să pleci liniștit poate într-un rai. Un Eden Rock…
Pe curând…
