Dragă Bob Dylan,
Te iubesc, de când îţi fredonam songurile revoluţionare, protestatare. Diferite de ce ştiam trăitorii într-un comunism băbit înainte de vreme. Rock-ul era pentru cei din ”lagăr” un simbol al libertăţii.
Tu, o expresie a lui. Încadrat scolastic la o specie minoră, dar eficace – genul folk. Spiritual şi profund era acelaşi cu rock-ul rock - nu ca muzică, ci ca specie socială şi ca spirit. Protest-songul inventat de Woodie Guthrie, a continuat la tine ca o armă letală. Scos din contextul altui subgen muzical, rock-and-roll, termenul ”rock ”a devenit internaţional acoperitor; rock-ul numit aşa generic - un esperanto a generaţiei anilor 70-80…Versurile tale spuneau ceva. Acţiune. Non-violenţă. Non-conformism. Dragoste… De ce trebuia să împlineşti 75 de ani ca să iei Nobelul, când tu îl meritai cu 30 de ani mai devreme? Şi, nu pentru literatură - ăsta a fost un alibi labil… - ci, un Nobel pentru Rock, ca mişcare spirituală. Această secţie ”rock” trebuia să ia fiinţă ca apanaj al revoluţiilor sociale din anii ‘70. Nici azi nu există. Rock-ul condiţionează evoluţia literaturii şi sociologiei. Acestea două nici nu se pot explica fără el…
Dar, ca-n cazul lui Vargas Llosa, care a luat Nobelul cu 8 ani mai târziu, dacă nu mai trăiai atâta?! Marele Llosa, deposedat prima oară de Ime Kertesz, are şansa unei vieţi lungi…
Nu mi se pare nobil acest mod de a opera cu Nobel. Dar, e treaba lor. Premiul aparţine unei familii evreieşti bogate, cauţionată de Academia Suediei. Care, la urma-urmei, judecând simplist, îl acordă cui doreşte ea. Pe criteriile ei… Eu nu mă aştept la cinste şi dreptate când se acordă Nobelul… Deci, nu sunt indignat. E o promovare unilaterală într-o meritocraţie subiectivă… Cazul tău. Cum nu consider că Nobelul pentru literatură trebuie acordat neapărat poeţilor săraci, pauperi, bolnavi de romantica ftizie ca-n secolele revolute, ci pe urma unor merite supuse…unui subiectivism al juriului…
Premierea ta, dragă Bob, e recunoaşterea meritelor tale în deşteptarea, emancipaarea prin muzică/text//poem a tineretului anilor 70-80…venită prea târziu.
Dar, dacă atunci toată această mişcare era considerată ”un moft puştesc”, premiul tău sosit abia azi îi oferă gravitatea reală. Aparţine unei întegi generaţii… care din păcate se cam duce.
În numele ei, mulţumin Excelenţei Voastre, Nobile Nobel!
