Dragă Cristina Deleanu şi Eugen Cristea,
M-ați îmbolnăvit cu colecțiile voastre dintr-o garsonieră. Eugen, mi-ai luat vorba din gură când ai spus că lucrul e o terapie. E cuvântul just. Căci, ce poate fi mai frumos când cu viața asta de amar pe care o trăiește artistul mioritic, să vii acasă evadând, refugiindu-te din infernul de afară în Edenul casnic. Ce e mai relaxant decât când îți vine să ”omori”pe cineva, un troglodit opiniot, un politruc care te fraierește la tv, să iei un șarpe cambodgian de pluș magenta și să-l sugrumi. Simbolic. Nu te răcorești? Zi tu!? Dar, să las pornirile criminale, deși cineva spunea că din fericire pentru omenire, marile catastrofe se petrec doar în mintea noastră. Uite, că nu prea…Mă gândesc numai la rele fiindcă, voila! , astea sunt vremile. Urâte de tot.
Și atunci, când te încarci negativ, ce e mai relaxant decât să mângâi ursulețul de pluș până aproape să ia foc de la sarcina electrostatică? Vii acasă, ca omu supărat, scârbit să mai trăiești în țara asta frumoasă, locuită și condusă de troglodiți, și doar te uiți la colecția de chibrituri și te calmezi. Nu, nu ca să le dai cretinilor foc. Ci, doar să scapi de ei. Să te duci, pe loc, în Nepal la restaurantul de unde ai luat bijuteria aia de chibrit. Mergi apoi în Siberia și aprinzi focul saunei din izbă. De acolo, în arșița Africii prin deșert, călărind cămile prietenoase…ca să te trezești finalmente tolănit pe iarbă, ore-n șir, cu ochii la Niagara, la măreția ei. Și, la dimensiunile acestei ”glume” sublime făcută de Dumnezeu pe când, la Facerea Lumii, taman căta o idée de duș…
Ce vă invidiez, prieteni, că ați găsit niște breșe existențiale prin acest sacrosanct teritoriu. Al vostru! Din care ieșiți la fiece secundă fără vize, fără pașaport. Cu orice mijloc de la busuri cu alge marine, la jet-packul lui Justin Capră și la covoare fermecate; la turbo-jeturi, sau la biciclete subacvatice… Fără lume rea. Fără atentate. Fără animalele barbare - un mic pleonasm… - numite teroriști. Fără conflicte religioase, etnice, economice și ce-o mai face omenirea azi ca să nu-i fie viața lină, etc. Poate doar, dragii mei, cu mici conflicte teritoriale, casnice, gen ”cine-i piua-ntâi la baie”…
Cristina și Eugen, trăiți într-o lume zămislită din nebunia-ca libertate a unor copii mari. Aveți toată ividia mea celestă…
