Dragă Dan Andrei Vladimir Aldea,
Miercuri, 9 martie, a fost ziua ta. Ei, şi ce?, vei zice în stilul tău special. Ei, iată că unii prieteni vechi ştiu. Asta, neînsemnând decât faptul că noi…” un grup restrâns de iniţiaţi”, nu te uităm şi că te vom iubi pentru o eternitate şi câţiva ani… Aud că ai început să mişuni şi prin Patria-Mumă, concerte, apariţii, ceea ce este o veste minunată…
Chiar dacă tu mai locuieşti şi prin Oradea, la soţia ta. Am auzit şi văzut pe YouTube destule din şi despre concertele tale prin diverse localităţi transilvane, alt motiv de bucurie pentru subsemnatul. ”Ursul” Dan Andrei Vladimir Aldea a ieşit din bârlog… spre bucuria multor fani… Căci, Dane, habar nu ai de câte ori ascult eu, cu bucurie şi nostalgie, acel ”Brad Bătrân” pe versurile lui N. Iorga. Nu mai zic despre ”Om bun”, căci e deja şlagăr, inclus în subconştientul românului. Ţi-am mai spus, şi-mi face plăcere s-o repet, am auzit doi tineri care cântau pe plajă la Mamaia această piesă, instrumental. Când i-am întrebat dacă ştiu cine a scris-o, habar nu aveau. Nu e o veste rea, e una excepţională. Înseamnă că a intrat în folclor. Cum spunea Nichita, idealul poetului (creatorului) este să intre în folclor, să fie anonim…Modestia asta proverbială te va conduce probabil la a fi un celebru creator, viitor anonim... Nu ştiu cum să-ţi explic, Dane, acum că eşti mai aproape, parcă nu-mi mai este aşa de dor de tine. Chiar dacă de când ai revenit în ţară nu ne-am întâlnit. Până acum parcă simţeam graniţele, acuma nu.Te-am mai văzut la tv, la Doru, te-am văzut în acţiune pe YouTube, lucruri care ne apropie. Faptul că te ţii departe de Bucureşti nu este rău. Şi eu încerc să scap de el, dar nu prea am cum. Azi Bucureştiul este, sau aşa-l percep eu, o metropolă orientală, unde dincolo de câteva cluburi serioase de rock, totul se scaldă într-un orientalism manelistic dulceag ca o bucată de rahat turcesc. Nu ai ce pierde, mai ales că oricând poţi reveni la Munchen... Ce e frumos e faptul că mulţi dintre noi am rămas aceiaşi care te iubesc. Stănculescu, Minghiat, care te sunau mereu din tabăra de la Calafat. Sau, văzuşi coincidenţă marţi, cum vorbirăm toţi cu mare bucurie, Tudor Gheorghe, Andrei Păunescu şi subsemnatul... Inşi pentru care tu rămâi acelaşi artist şi prieten drag nouă. Iarăşi, La mulţi ani!
