Dragă Ion Dichiseanu,
Vineri a fost ziua ta. Ai făcut o vârstă. Din păcate eu sunt ascuns undeva -n Alpii Karintihiei unde mi s-a întâmplat ceva rar. De trei zile aici, în toată localitatea, a căzut netul. S-a prăbușit în prăpăstiile, vărfului Ankogel… Așa că -mi poți înțelege întârzierea. Deși aici sunt mulți austrieci, un soi de nemți, nu români…și totuși frăţioare, căzu netu cum zic oltenii.
Culmea, un eveniment nefericit m-a făcut să-mi amintesc, oricum, de tine. Tragedia dispariției Doamnei Olga Tudorache, evocarea lui Cristea Avram, m-au dus cu gândul la tine. Căci, apropo, aveam la liceu o colegă, Mia, care ținea la pieptul său măreț, tare și mândru, două poze. Din alea alb-negru cât niște iconițe. Poza ta și a lui Cristea… Junii primi ai generației mele, ce boală aveam pe tine… Mă gândeam și la destinele voastre.
Cristea s-a îndrăgostit de rusoaica franțuzită Marina Vlady și a plecat cu ea. S-a ratat! Tu te-ai combinat cu una dintre cele mai sexy actrițe ale lumii, hispanica Sarita Montiel, ai ”dichisit-o” bine, dar ai rămas. Cu noi. Acasă. Ai rămas aici unde cariera ta a fost minunată, este superbă. Lui Cristea pare-se că destinul hărăzit, acela de a fi fericit, i s-a transferat de către comuniști fratelui său Puiu, un răsfățat al fostului regim.
Destine. Ca și destinul tău… Căci mai am de zis: Tu care ai prins o parte din copilăria ta, cea de început, într-un lagăr nemțesc din Austria - culmea coincidenței cu locul unde doar m-am aflat! - ai ajuns, la un moment dat, să joci rolul unui colonel neamț. Aș zice fascist, că nu toți nemții au fost la fel. Numai că, filmul acela unde ai jucat impecabil nu prea era bazat pe un adevăr. Nu fasciștii au măcelărit populația românească din Moisei, ci alți fasciști… Asta cu fasciștii sângeroși și criminali de la Moisei era o minciună istorică și propagandistică. Puteai să-l întrebi pe răposatul și dragul de Ovidiu Iuliu Moldovan… el știa pe pielea sa.
Tu, Dichi, ești făcut pentru alte filme. Alea frumoase, pozitive, senzuale, pline de energii și mai ales de dragoste. Tu ai fost un June-Prim, dar nu numai, căci e cunoscută complexitatea jocului tău actoricesc. Dar, peste toate, tu ești Dichi al nostru. Al României. Al Rapidului nostru drag. Al scenei și ecranului. Să ne vedem sănătoși și să ciocnim - dimpreună cu amicul George P. - o cupă de vin roșu. Te iubim și rămâi același băiat frumos și de-al nostru, Dichi.
La mulți ani, hai Rapid!
