Dragă Leluţ Vasilescu – Compact,
Citesc, privesc, recitesc, iar citesc și nu pot să cred că tu și Poli Ciucu v-ați certat. Și nu ceartă, rupere violentă. Ați aruncat în aer Compactul. Una dintre cele mai vechi și îndrăgite trupe. O ”legendă” greu încercată de Dumnezeu prin două dispariții incredibile. Uciderea lui Teo Peter de către un bezmetic soldat american și înjunghierea de către propria iubită a lui Laghia.
Țin minte că de la prima zi a venirii lui Laghia m-am atașat și eu ca prezentator și colaborator la Rapsodia unde erați și voi. Țin minte, apoi, epoca Țucu Beleanu, romantică, cu Leo Iorga, apoi, reîntoarcerea din SUA a lui Paul Ciuci. Apoi știu ce se vorbea în prima spargere, aceea de Costi Cămărășan, cel care s-a simțit totdeauna lezat și apoi evenimentele privind ruperea lui Mircea Rusu. Venirea providențială a lui Adi Ordean... trecerea lui Vlady Cnejevici, apoi a lui Coco etc. etc., nu mai știu poate că dpdv cronologic le cam încurc, dar ca la orice trupă veche există o istorie. Lungă și plină, nu ai cum să o eviți. Și acum tu să te cerți cu prietenul tău din copilărie Paul Ciuci! Mă, Leluț! Jur, nu pot crede așa ceva. Să nu te gândești că eu acum mă pun pe un lung lamento și încep să plâng de vremurile mișto petrecute cu voi, cu tine, cu Teo bietul, cu Leo la fel, bietul! Acolo parcă mi s-a părut că e ceva nasol, când am văzut atitudinea de-a dreptul lipsită de omenie a lui Poli față de Leo. Apoi, m-a uimit plecarea lui Coco... Nu știam că toate astea, precum zici tu, sunt provocate de avariția incredibilă pe care o atribui lui Poli. Tu, vechiul lui prieten de oraș, școală, trupă. Tu, care era să încununezi aura mortală a Compactului cu o moarte ”spectaculoasă”, dacă se poate spune așa, ajuns la un pas să mori pe scenă. Nu, mă băiete, încep să cred că trupa asta trebuia, se impunea, se cerea spartă. Căci, iată, numai moarte a adus...
Sigur că prin dislocarea ei moare un mamut. Unul de mare succes. O uriașă legendă a unei generații, care acum din rebelii care o compuneau, din pletoșii nebuni și frumoși, a ajuns la vârsta senectuții să nu zic decrepitudinii...și, publicul tot vă voia. Vă adora. Voi omorâți cu omeneștile conflicte – banul, futu-i banu mă-sii! - un mare mit al generației mele care se apropie de 70 de ani! La fel cum fu și cu Phoenix. La fel cum s-a spart, sau nu, Iris; la fel cum se clatină și Holograf... Ce boală a dat în voi, mă nene!? Văz monstruos că îmbătrâniți și vă prostiți...
