Dragă Roxana Ciuhulescu,
Ne știm de mult. Ba, cred că de pe vremea când aveam o revistă mondenă, SuperVIP, am fost primul care te-a promovat cu sintagma devenită etichetă a ta ”Românca, femeia cu cele mai lungi picioare”. Lucru extrem de adevărat și de spectaculos. Un record anatomic. Deși, mie chiar mi se pare ușor frustrant. Să stea o femeie ca tine, frumoasă și inteligentă, numai ”în” picioarele sale? Căci, am putea spune la propriu că ești ființa care stă tare bine pe picioarele sale…
În fine, jocuri. Dar ai evoluat, ai demonstrat și contrariul, anume că picioarele doar ți-au înlesnit niște accese. Restul l-ai făcut cu …restul. Ai lucrat cu capul… Și cu chipul tău frumos. Și cu vocea agreabilă, dicţia, inteligența. Ai făcut emisiuni memorabile, interviuri, ai fost un soi de albinuță TV. Desigur, albinuță… tot cu picioarele lungi…Mie mi-a plăcut, cât am fost colegi la o Televiziune, chiar spiritul tău. Și profesionalismul. Așa că, atunci când se referă lumea numai la picioarele tale, am un sentiment de jenă: mi se pare că ți se aduce un afront. Fiindcă, pe lângă ”perla ta mergătoare”, mai ai și altele mai puțin văzute sau arătate. Sau care țin de spirit, nu de fizic.Aflu că acum, după zece ani de căsnicie, ai pățit un necaz: ai divorțat. Ceea ce incită este că recent ai declarat, cu un soi de adios, că: ”Am divorțat și sunt fericită”. Adică în cei zece ani cât ai stat cu omul acela, soțul tău, care pare a fi un om de treabă, calm, liniștit și cu care, totuși, ai făcut o fetiță superbă, ai fost nefericită? Atâta vreme? Atunci de unde articolele, pozele alea în care apăreai - e drept mai mult tu și fetița - din care reieșea că totul e-n regulă. Că, e bine, căsnicia merge… Ciudat. Să însemne că mai nimic nu a fost adevărat? Fiindcă, nimeni nu e obligat să spună public ce e la el în ogradă. Dar nici să lași impresia unei fericiri iluzorii nu e cușer… Nu te condamn. Te căinez. Dar aici este exact treaba și opțiunea ta. Nu ai vrut să se știe nimic. Ai divorțat cu mult bun simț, cu o discreție perfectă. Mă chiar mir cum de te-a lăsat presa în pace pe acest subiect. Mi se pare dureros un asemenea gest. E, totuși, un copil la mijloc. O spun în cunoștință de cauză. În situația Anei tale am fost și eu la vârsta ei. Nu e bine. Dar, poate fi bine. Mai ales dacă ceea ce ai declarat - că acum ești fericită - e adevărat. Atunci, bravo că ai divorţat! Să-ți fie bine. Și ție, și Anei! Și tatălui ei…
