Dragă Sergiu Cioiu,
Te-ai întors, vremelnic, acasă. Din Canada. Tinerii nu te ştiu. Reper -”Vântule!”, memorabila piesă a compozitorului Al Mandy. Emblemă, ID al tău ca român. Spirituală, sugestivă, literară. Mai ales, la vremile când muzica uşoară se politizase imbeciloid şi batjocoritor şi avea voie să producă doar rime gen ”mare- soare”, ”zid - partid”…
Ai plecat la timp. Dar şlagărul a rămas. Ferecat într-o fonotecă. Adică sub lacăt. Nu mai exista. Şi nu e singura. Sunt filme care au murit subit prin fuga eroului principal… Şi acum, aflu că venişi p-acilea. Invitat de Loredana. Pentru tradiționalul ei show de la Sala Palatului... Bună idee. Dar, unde nu te-a văzut nimeni. Am văzut eu un calorifer de culise care semăna, oarecum, cu tine - dădea căldură. Nu, nu e posibil! Tu nu emani doar căldură. Ci şi inteligență scenică, instrucție, spirit cultivat. Eşti ca solist ceva Aparte… Căci, probabil asta a re-văzut Lore la tine… care te ştie bine. Cum e posibil? E la fel ca la mine, aşa e ea - odată nu mi-a dat măcar un bilet să cumpăr…Bunu’ simțu’… Urât mirositor.
Aud că ai lansat azi o producție muzicală. Te-am văzut la TVR2. Te-ai ataşat de ”Cântecul Vântului”- semn de recunoaştere, identitate. Normal. Cântecul şi acum, cu tehnicizările masive, are o frumusețe frustă, mesaj direct, un farmec nostalgic- vetust. Te-ai ataşat, de el, zic , inclusiv de profunzimea versurilor. A textului. Oooo tooot țin langa cu ”text”, deoarce Mandy nu se pretindea poet - dar, era! - ci, îşi zicea modest ”textier”… Avea apoi o tematică inedită, proaspătă… ca un fir de țelină verde… într-un borcan de murături mucegăite. De fapt, asta relevi cu un nou album din Mandy. Unde ai minim două mesaje! 1.”Ascultați cât de mare a fost Mandy în epocă, deşi nu prea înghițit de breaslă!” 2. ”Vedeți, că eu, Cioiu, am rămas acelaşi, la fel de particular în peisaj…”. Nu-i deloc rău. Fiincă, istoria muzicii uşoare româneşti - inclusiv cântecele inchinate Demiurgului partinic - nu se poate scrie fără evocarea ta, Sergiu, şi drept-pomenirea răposatului Alex Mandy. În ograda unei muribunde muzici sufocate de comandamente marxiste, voi ați făcut istorie. Acum sunteți istorie. Vă mai trebuie ceva. Să fiți puşi la locul vostru de onoare… Eu, unul, deja am comis-o…
