Dragă Simona Halep (II),
Nu știu de ce, la meciul tău cu Ostapenko de la Paris - Rolland Garros am tremurat rău. Și, chiar a fost între ape, așa. Nu se știa cine bate.
Atunci, unii comentatori se lăudau că ce bine au văzut-o ei pe Ostapenko, că ce ”șut” are, că s-au așteptat ei să te bată, că au tremurat pentru tine… că alea-alea, de parcă ea era românca… Acum, că ai bătut-o pe letona cu tată ukrainean fost fotbalist la Metalist, mamăăăă ce bună ești! Cum am știut noi că ai s-o bați după victoria de moral contra Șarapovei... În ceea ce mă privește, atât îți spun: nu m-am temut deloc. Căci ai jucat drept. Înțelept. Politically correct! Nu am avut nici o emoție. Nu mi s-a deranjat nici o vezică, decât cea jubiliară… de bucurie. Am jubilat. Radiat. Lăcrimat. Și tu ai plâns, e normal…Mai ales, că ai instituit obiceiul să cam bați cu 2-0, 6-2, 6-2 sau p-acilea…
Jelena nu e de temut, e de bătut. Are vulnerabilități : un copil răsfățat și mofturos; mai are destul de lucrat la concentrare. Nasol e că la Roland Garros s-a concentrat al dracului de bine… și te-a deposedat de un titlu, dar mai ales de a deveni, încă de atunci, Nr Unu Mondial. Și, să ajungi a-l egala pe dragul nostru uriaș talent Ilie Năstase. A fost greu. Ai mai ratat locul de încă 3 ori, dacă nu greșesc. Dar te-ai tăbăcit. De fapt, să nu mă bănui de bigotism, ai ajuns Nr UNA (nu unu,) când a vrut Dumnezeu. Nu când am pohtit noi, păcătoșii.
Adică sâmbătă 7 octombrie Anno Domini MMXVII. La Beijing. Să nu uiți. Deși, la meciul cu …Ostapenko se auzea din sală doar o voce de român, care te încuraja fără jena că e singurul…Culmea, sărbătoarea asta printre străini pare mică, expediată. Ce moment a ales și Pronia asta, cum le aranjează Ea, de parcă ar vrea să fie conformă cu contemporaneitatea și cu societatea spectacolului…Drăguți și chinezii că au riscat o cifră unu alcătuită din trandafiri. De aici încolo, dragă Simo, vor veni vremi frumoase și spectaculoase. Căci, vorba lui Năstase, toată lumea o să vrea să te bată. Vânat de palmares vei fi. Așa-i în frunte.
Să trec și eu la formalisme și vorbe mari. La Beijing, draga mea Simona, ai scris istorie. Pentru tine. Pentru familia ta, care a crezut în talentul tău, sacrificându-se. Pentru românii care te adulează. Pentru România noastră dragă și săracă. În nici un caz pentru vreun guvern //președinte sau minister de sport, care nu au făcut nimic pentru tine. Vei fi premiată, decorată, ca și când ei te-au ajutat. Ferește-te de ei! De darurile și medaliile lor! De politruci!
