Luminiţa Dobrescu. Atât.

Ultima actualizare:

    Luminiţa Dobrescu
Luminiţa Dobrescu

Taman ce fusei la concertul lui Tudor Gheorghe pe 3 mai, la Sala Palatului. La spectacolul ”Rândunici printe lozinci”, unde marele actor/trubadur, face o istorie reperatorie și mai ales subiectivă, depolitizată și sinceră, a muzicii ușoare autohtone - patrimoniu național cum am zis și-oi zice... - atât de duioasă și de persuasivă, că ar merita un premiu UCMR. Aici, marele artist reia marele șlagăr românesc, premiat la primul festival ”Cerbul de AUR! - copii, voi nu știți ce e aia... - cu care Luminița Dobrescu - copii, voi nu știți cine e doamna... - a luat caimacul cu melodia ”Of, inimioară”. De Edmond Deda. Pe un text de Harry Negrin. 

Ca să vezi ce coincidențe mi-a pregătit Pronia. Nici nu-mi trag sufletul de emoțiile serii dăruite de neica Tudor, că a doua zi la prânz văd pe TVR HD un film mai vechi. De când avea dânsa 65 de ani. Cu frumoasa, carismatica, dezivolta și fericita, azi prospera româncă de ședere italiană Luminița Dobrescu. Nu mai spun că tot în acea zi am vorbit după ani buni cu marele chitarist rock de la Sideral, Mugur Winkler, azi miliardarul elvețian Michael și același nume… Mugur era vecin de casă cu Luminița, fix vizavi de Cișmigiu, la ieșirea de la Izvorul lui Eminescu… Bucurii mari mi-a dat Pronia pentru ziua mea ce fu luni. Mulțam celor ce nu m-au uitat. 

Luminița, am aflat din film, este o româncă norocoasă. A cântat ce a mai cântat în Germania cealaltă… - unde a rămas, a fugit - copii, voi nu știți cum era când o ușchiai -  a scos discuri, a avut concerte, nu a spălat vase, ci doar a spălat putina de la comunism...

Apoi, s-a apucat de comerțul înfloritor cu artă. Are o casă splendidă - puțin spus... - în Italia - Stresa. La 65 de ani arată de nota 10. Mereu tânără, înfloritoare, zâmbitoare, cochetă. Ea, solista care a îndrăznit, fetelor!, să apară pe scenă în pantaloni, având o stilistă inedită - mama ei! - ... și care când își punea rochițe, vai Doamne, nereglementare, scurte, se ridicau camerele spre fața ei frumoasă, spre ochii ei visători... Că, deh, cu picioarele mai goluțe nu prea era permis în biserica Sfintei Treimi: Marx - Engels -Lenin. Mai ales, minijupele, tovarăși! Deși boboru masculin era strâns cu menghina ideologică să facă copii, brațe de muncă. Și - ce paradox! -  nu trebuia să vadă picioare fumoase de fete tinere. Că ei, proletarii, erau obișnuiți cu ”salopetiLee...”

În fine, Luminița Dobrescu a dat lovitura și a plecat la timp. Lăsându-ne pe noi să facem cincinale și revoluții care se termină prost. Să ne vindem de tot, să ne desnaționalizăm, desțărăm de la cap la opincă...

Dar, dumneata, doamnă Luminița Dobrescu, ești în continuare superbă. Ești modelul româncei de succes, care nu a fugit din snobism, ci ca să se realizeze. Așa, da, domilor români!! 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net