Memento Mori - Fănuş Neagu,
Ca și-n cazul lui Nichita, de care am fost apropiat, nici acum, după 7 ani de la plecare nu mă-mpac cu lipsa lui nea Fane…pentru alții Fănuș Neagu. Ori de câte ori scriu aici, uneori după modelul său de la Luceafărul, - unde nu scria musai despre fotbal, ci făcea exerciții de stil - mă duc la el cu mintea. Când ”scap” o metaforă spre bucuria mea, mă gândesc întâi la el. Îl întreb, ce zici nea Fane?, și-l aud, du-te, bă-n, mă-ta, că ai talent… !”.
Și, dacă sunt mulțumit de faptul că, în imaginarul meu, Fănuș e mulțumit de mine, beau un pahar de vin roșu de culoarea ”Soarelui”, de Vinarte. Nu înainte de a-l savura cu ochii: de a ridica-n lumina zilei cupa de cristal, ca-ntr-un ritual și de a admira rubiniul cum transpare el, vioi, prin filtrul de lumină. Căci, grație lui Fănuș, am învățat ceea ce spun adeseori tinerilor comeseni, beutori amatori: vinul se bea și cu ochii, copiii moșului! Apropo de copii, din păcate dispare ceea ce moșii numeau Ucenicia. Care se fură. Cu voia lui Dumnezeu. Fu Ucenicia înlocuită cu Obrăznicia. Prea mulți Maeștri. Prea Imaturi… Nene Fane, nu mai e, bre, respectul ăla. Când nu te tutuia oricine. Când nu vorbeai înaintea unuia mai mare decât dacă te lăsa.
Cum nu de mult, zicea George Steiner: ”Trăim într-o epocă a ireverenţei. Admiraţia nu mai e la modă. Dar o societate precum aceea a profitului nelimitat, care nu-şi onorează dascălii, este o societate slăbită”. Că, așa s-a ajuns la barbaria de azi. La un precursor al omului fără suflet; al Omului Ne-Om. Mai explicit, al omului ”i-om”! La înfricoșătoarea Generație Z…
N-ai prea mai avea loc în lumea asta, nene Fane! Și, nici noi, supravieţuitorii, nu ne simțim prea bine…Mă uit pe cărțile dumitale. Cu milă. Și constat că ele, cu limbajul inspirat și insuflat de mata, ar trebui să fie Cărțile Care Ne Salvează. Manuale de salvat limba română de la dispariție. Că, dacă auzi comentariile la tenis, chiar și la fotbal, îți înghiți limba de ciudă…
Știai că Hagi fu un ”oportunist”, fiindcă a dat goluri multe…?
Deh, Viața merge înainte... Țara merge înapoi…Limba lui Fănuș Neagu riscă să devină un limbaj ”local”… de Brăila, spre pildă. Neomologabilă față cu imperialista anglo-saxonă. Dialect local. Regionalism. ’tu-le muma-n…
Nu am a spune altele, dacă era să-i scriu o depeșă așa cum o mai comiteam când era viu. Dar, poate că dorul ăsta de Fănuș Neagu, maladiv, nostalgic, necesar e dorul meu de propriile tinereți… Și, mă bucură că zisa ”a uita e omenește” nu e operantă la mine, în cazul cu Fănuș. Asta înseamnă, nu că eu aș fi om - căci, chiar îs - ci, că Fănuș Neagu - cu limba lui intraductibilă, dar și cu verbul dat dracu’, literatura lui, sufletul lui - a fost un mare OM român. Mare român. Mare scriitor. Mare caracter. Mare comesean…
Sărut mâna, nene Fane! O libație pentru sufle-tu-ți mare. Să bem, să bem vinul rubidium cu lumina care-i dă culoarea…!
