In memoriam: Viorel Gârbaciu
Moare lumea! Fermentul cultural, folcloric, folkistic, poetul distins din Tg. Jiu,Viorel Gârbaciu, ne-a părăsit. Dumnezeu să-l odihnească! Ne-am cam depărtat, pare-se, în ultima vreme.
Nu știu de ce... Dar eu, ziaristul, nu musai prietenul fost, pot aprecia sincer tot ce a făcut. Altfel, nu scriam aici ...
Era omul care sfințea locul. Cu valoare și energii de talie națională. Deși plutea într-o existență de nivel local. ”Localiști” de deschidere națională, zic, hărăziți unei ”eternități locale”, cum ar fi zis uitatul scriitor Eugen Seceleanu.
Gârbaciu nu e singular. Peste tot îi găsești. Dacă umbli ca mine... De pildă, un Vartolomei Todeci din Vaideeni-Vâlcea, localitate centenară de păstori. A înființat un cor de fluierași vârstnici. Și unul de copii. Un ansamblu de dansuri. Un festival ”Învârtita Dorului”. Versurile cântecelor ”jieneștilor de pe dungă” (ciobănești) ale regretatei Lucreția Ciobanu și ale unor Sergiu Cipariu, Nineta Popa, Mariana Anghel sunt în majoritate scrise de dumnealui. A scos antologii de poezie țărănească. Nu stă. Nu se lasă. Deși, ca orice om în jur de 80 de ani, are probleme cu vârsta...La fel, mai știu un Câțcăuan de la Bistrița...Oniță din Brașov sau, la nivel mai mic, Toni Vlad - Colibița, Gabi Mihalcea-Izbiceni etc. x 100... Promotori de talpa țării...
Lui Viorel, harnic ce nu se predă, i s-a scurtat viața de la un diabet inestetic. Și, concret, de la implacabila, criminala ședere într-un spital românesc. Ca mai toate plin de microbi argintii și nenorociri. Apoi, ajunsese să sacrifice părți dintr-un picior. Plus stresul. Neodihna. Agitația. Îi aud și acum sufletul fremătând de vreo grijă culturală. Îl văd cu transpirația șiroaie, tremurând, palid și cu simptome diabetice.
Ca figură culturală, Viorel intră la o categorie specială. La o rubrică frumoasă: ”Oameni care nu au trăit degeaba”. Care au lăsat adânci brazde existențiale în urmă...și oameni care să mărturisească, să-i fie recunoscători. Artiști de tot felul, folcloriști, mai ales folkiști din toată țara, naiști, violoniști. Lăutari fabuloși din zonă au fost scoși la lumină de Viorel. Acum câțiva ani ghidat de poetul Andrei Novac, am cunoscut un taraf minunat pe la Peștișani. Ei, bine, de Revelion l-am revăzut la TVR. Era consacrat. Am aflat apoi că a scos și o producție discografică. Tot Gârbaciu - directorul. Repet, Viorel era oltean-gorjan de acțiune. Culmea, în serile de acum cam 10 ani, când ne mai permiteam să pierdem vrema cu taclale umede și reci, îi spun că am cunoscut în București un Gârbaciu, asemeni lui. Activ. Neliniștit... Mitică. Ins care a inițiat ”Clubul gorjenilor” din Bucurști... Evident, erau neamuri. Gorjeni de energii atomice...
Viorel n-a moțăit în viață. A organizat, a scris, s-a (z)bătut, a luat aprobări... S-a lovit de prejudecăți. Sper ca puterea locală de azi să acorde numele lui Casei de cultură, centrului cultural sau cum i-o zice... Or, măcar Festivalului Național de Folk suflet din sufletul său.
Ni se duc valorile! Ce punem în loc? Activiști inerți? Politruci clientelari...