Scrisorile lui Stanca: Anca Ţurcaşiu, ştii că sunt un vechi admirator de-al tău...
Ştii că sunt un vechi admirator de-al tău.
Sunt ani buni de când te sfătuiam într-o cronică tv să nu te risipeşti, să faci de toate ca să nu devii comună şi plictisitoare. Nu ai devenit nici una, nici alta. Ba, în alte domenii ai bătut recorduri. Sau, mai ponderat spus, ai realizat performanţe. Prima se referă la fizicul tău mereu tânăr. La modul în care îţi cultivi corpul şi sufletul, căci ambele se conjugă. Eşti în topul doamnelor ever-green. A doua performanţă ţinea, zic ”ţinea”, de longevitatea mariajului tău cu doctorul. Asta, în condiţiile în care parcurgem o epocă în care a divorţa a devenit ceva normal. Ca atunci când cumperi o pereche de pantofi, te strâng şi îi schimbi. Da, trăim vremuri imorale spre amorale… asta e! Nu mă mai aşteptam ,aşadar, ca tu să divorţezi. Sigur, surpriza se producea oricum - şi s-a şi produs… - fiindcă tu nu ai făcut publice niciodată relaţiile de familie, nu ţi-ai pus rufele pe gard. Ai ţinut fortăreaţa închisă. Şi, bine ai făcut. Bine faci şi acum când nu vrei să se comenteze subiectul. Luând desigur modelul ”no comment!”deja statuat de Ilie Năstase. Tu nu ai nevoie de publicitate ieftină. Nu eşti genul disperatelor care-şi arată şi franjurile biologice numai să apară la tv şi-n presa mondenă… Poate că aici, dincolo de Taurul care eşti (îţi vorbeşe un co-zodiac, cu o zi avans, 7 …), prea puţin vizibil, realizezi, evaluezi exact realitatea. Un divorţ dincolo de carameaua romantică e un divorţ.O despărţire. Aşa că, deşi bărbat, te înţeleg. Nu am zis că te şi aprob… astea numai Dumnezeu le ştie. Mariajul acesta - cât fost iubire dacă a fost - a avut o discreţie totală. Exagerată. Umbroasă. Mie îmi vine şi acum în minte logodna ta cu Gigi Gheorghiu, naş Miron Cozma, la care am participat... Constanţa. Vară. Iubire mare. Fluturaşi la stomac. Amoraşi în stoluri prin aureola voastră luminoasă. Săgeţi parfumate. Petale de trandafir şi gardenia vă survolau cerul. Miroazne de Eden. Culori zeieşti. Trăsuri de epocă. Romantism cu tona. O, Doamne ce frumos a fost!
George Stanca, pamflet