Scrisorile lui Stanca: Dragă Andra,
Simpla ta vedere la ”Românii au talent” este o plăcere. Mai ales, prin verdictele tale la capitolul muzică. Muzică pop, clasică, și ce o mai veni... Fiindcă uneori ai o prezență dozată. Alteori, nu prea. Mă refer la situațiile când este ceva deosebit de bun și se vede că te abții să plângi. Emotivitatea artistului la lucrul de bun gust este greu de stăvilit, controlat, am observat... Și, mă gândesc că e bine când camerele arată reacția voastră, a juraților.
Decât să ne invedereze cu insistență vreo panaramă adusă, acceptată în emisiunea voastră, specialmente ca să se/o facă de râs. Doar ca să apară la televizor. Să fie, de bine-de rău, subiectul de bârfă al unei comunități, stradă, scară de bloc, șatră. E o paranoia întreagă. Boală, grea. Nici un ins penibil nu-și dă seama, realmente, cât e de foarte penibil... Cât e de chinuit de talent. Uneori, am o senzație stranie deloc estetică. Una de milă, durere, compasiune. Astfel se nasc numere cu un element comic spontan de neuitat. Sau vreo batjocură, cum am cam văzut, care etic nu ar trebui acceptată. În unele cazuri, zic eu, patologice. Cum a semănat cazul cu piticul erotic... săracul, pe-alocuri comic, dar mai mult grotesc... Hohotul scontat de râs ți se bloca-ntre bronhii rezultând jenă... Nu, nu e vina ta, ci a pre-selecționerilor. Căci, așa se ajunge la ilustrarea tv a celebrului banc cu iapa dusă la târg: “ -Păi, nu vezi că iapa-i e chioară? zice unul. /-Da!/ -...răpănoasă?/ -Da!/ -...șchioapă?/ -Da!/-...tuberculoasă?/ -Da!/... -Atunci, de ce-ai adus-o aici?/ -Uite, așa, s-o fac de râs...”.
În fine, dacă fiecare membru are locul lui, fie el și dramatic în ”piesa” vie ce se joacă, tu ești grația întruchipată. Mama bună. Mătușica cea jună din Ardeal. Dar una bună, nu și fraieră. Îi amendezi aspru chiar dacă delicat exprimat, pe impostori sau pe cei mai lipsiți de talent. Deși, revin, de ce îi lasă, nene, ăia de la ”filtru”? De ce le permite să treacă pe video? Ca să vă pună pe voi în dificultate? Oricum, Andra, în toată varietatea și polivalența artistică a juriului, tu ești mama muzicii. Și, am un singur reproș a-ți aduce. De ce nu cânți, jurato, la sfârșit? O melodie, doar atât!? Știu că nu e formatul, dar...
Să dai ălora exemplul personal. Așa se cântă, fraierilor!
George Stanca, pamflet
