Scrisorile lui Stanca. Dragă Andrei Tiberiu Maria - Smiley,
Ai destule defecte. Publice. Vizibile. Dar luat la calități - las profesia, prezența, bunul simț care se străvede când ești alături de un finuț mitocan... acolo..., mă rog, la Vocea României. Dar la calități ai una care mă fascinează. Anume, ții cu dinții de discreția față de viața-ți privată. Pe când alții, altele dau chiar bani pentru o publicitate alcoviană, necuviincioasă și alcovioasă, nu știu cum să-i zic - oricum, se cheamă exhibiționism - tu te ascunzi evident.
Adică, chiar dacă eu te văd întâmplător prin zona Popocatepetl însoțit de vreo aztecă, să zicem la întâmplare... însoțit de o oarecare Gina... ba, chiar ținâdu‑vă de mână, ba, chiar sărutându-vă pe gurițe; ba, chiar eventual, salutându-te și tu răspunzându-mi, peste o oră tu nu recunoști nimic. Deși gurița-ți miroase a Ginvancy, sau a praf de... pistol, tu nu recunoști nimic, precum Ceaușescu la Târgoviște... Asta ține nu numai de dicreție, ci de educație, de gradul de civilizație, de cultură... Bravo. Spun asta, mai ales că am observat toată presa, toate tabloidele și chiar o vreme emisiunea la care ești jurat, vorbesc despre obsesiva, redondanta, enervanta chestiune: ”când te-nsori?” Mă enervează și în amintirile mele când până la 37 de ani - nesocotind un regretabil accident marital scurtissim - lumea îmi punea obsesiv, ostentativ întrebarea asta de parcă-i făcea mai bine la digestie...
Nu știu dacă viața te-a-nvățat sau cineva anume, dar e bine că știi cu sfințenie de asta. Atunci ești tu. Valoarea ta dacă o ai - și tu o ai - nu e în chestia asta, ci în ceea ce faci pe scenă... și, hai să lărgesc termenul, ceea ce faci în public. Ai destule de făcut. Mă uit nu numai la creația ta, la succesul profesional și la restul anexelor și conexelor. Cum te coafezi - că ai ce - cum te îmbraci, ce vorbești, cum vorbești. Și toate astea aduc carisma, implicit succesul. Lumea te îndrăgește. Sau scepticii te acceptă neavând la ce să mârâie... Aud că anul acesta de sărbători petreci cu familia pe care, tu o spui, ai cam neglijat-o. Aici e o greșeală. Am făcut-o și eu... Nu știi cât timp te mai poți aduna cu ai tăi în formație completă... Apoi, când se întâmplă regreți, îți vine să dai timpul îndărăt, îți muști mâinile, dar nu ajută la nimic. Fiindcă, oricâte tentații ai avea - și, Slavă Domnului, ai! - familia rămâne baza psihică. Am urât prostia unor vedete care s-au certat - și public, și mahalagesc - cu mama, tata, sora, frații... mă rog cu apropiații direcți. E o mare greșeală.
Asta, așa ,că veni vorba...
