Scrisorile lui Stanca. Dragă Benone Sinulescu,
Trebuie să fie o ciudat de plăcută senzaţie să participi la un festival care-ţi poartă numele. Desemnat să-ţi poarte numele în vremi. Dar un astfel de fenomen este destinat Nemuritorilor.
Şi tu eşti unul dintre ei. Căci, precum mulţi oameni ”de tezaur” ai culturii naţionale, ai şansa la veşnicie prin cântecul tău. De fapt, prin vocea, talentul şi repertoriul pe care-l ai. Îl posezi. Îl prezinţi. Îl laşi moştenire… Căci - cujet eu, aşa… - repertoriul e amprenta degetelor tale, e grafica ridurilor de pe faţă, e diagrama vibraţiilor vocii tale, când cânţi ”Cât Siriu de mare,…/ Hai Buzău, Buzău” ori ”La Lenuţa sub cerdac”, ori alte cântece celebre pe care până şi eu, bâtrânul gazetar cu barba sură… le-am apucat în copilărie. Nemuritorule!Şi, de câte ori te aud cu cântecele astea, mai ales în spaţiul matricii tale, Buzău,… zău că o văd aievea pe mama ta în pridvorul casei din Siriu. Cu o maramă pe cap. Mi se arată aşa într-o poză bucolică, precum o copertă de disc din sutele scoase de matale. Stă mămica ta rezemată de un stâlp sculptat al pridvorului cu un caer uriaş în braţele-i acoperite de mâneca de in, înflorată, a unei splendide ii…Nu, nu am luat-o razna, ci doar revăd secvenţe din clipele pe care le-am petrecut alături de prietenul din tinereţe, Benone, în vizitele de la Siriu anilor ‘70. Ba, mi s-a fixat în memorie satul vechi cu aerul de ţară, încă nemodernizat şi fără minunea aia de baraj care a sporit celebritatea, mai corect notorietatea, numelui Siriu... dar care i-a luat pe veci farmecul bucolic care doar în minţile noastre sentimentale a mai rămas să sălăşluiască. Aşa, ca o himeră fascinantă, fermecată… Dar hai că risc să o iau razna cu blegismele… Tu, cu tot romantismul meserieie tale, eşti omul zilelor noastre. Ai fost primul care cu mare curaj, fără să trădezi cântul, te-ai adaptat la vreme de agresiune. Ai pus crema muzicii tale pe etno - un curent ”strong”, dar efemer. Poate că asta ţi-a dat şi longevitatea. Trecerea asta bruscă de la bălaiul Benone din Siriu la mondenul Nea Beni din România. Tu ai ştiut practic să salvezi patrimoniul tău de cântec pe altarul mondenităţii fără a schimonosi, mutila, ethosul cel românesc şi nici ideea de folclor. Care folclor a fost în mare pericol de a dispărea, de a se disipa, de a cădea-n derizoriu manelistic. Mai ales de când cu curentele astea nocive, numite globalizare sau interculturalism - acest răsunător eşec al lu’ madam Merkel, venit zic eu din hitlerism…zic eu. Noroc - zic tot eu - că a existat peste tot acea rezistenţă identitară care a întărit amprentele localiste, în pofida unui europenism iluzoriu luat… la oală. Nu ne-au învins. Ne-au întărit! Şi stâlpii de rezistenţă ai neamului sunteţi voi. Cu cântecele voastre venite din bătrâni, strămoşi. Zamfir, Buciu, Irina, Ciobanu, Bradu, Negreanu. Soţii Ilea... şi ”omul nostru din folclor” Alexandru Pugna... Cântecele tale şi ale Generaţiei de platină... Mulţam că NE exişti. Tu, ne exişti Nouă... Noi te iubim pe Tine...scumpe tata Beni!
