Scrisorile lui Stanca. Dragă Ducu Bertzi,
Nu pot spune că nu te-am văzut/ascultat în ultima perioadă live. Pot afirma că mai am puțin și devin expert în muzica ta. În ”bertziologie”. Căci, ai clar o știință a cântecului, a compoziției, o formulă a succesului, dincolo de carisma cu care te-ai născut…
Te-am urmărit deci vara asta pe la festivalul de la Costinești, la White Horse cu trupa alcătuită din Vlady Cnejevici, Teo Boar și, recent , la ”Ziua de Mâine”, festivalul din Alba Iulia ajuns la ediția 13 deja consumată…durar-ar 100 de ani…!Acum, la Alba, m-ai uimit, fiindcă alături de Neculae Constantin, Tavi Iacob, ai găsit o pată de culoare: violonista Irina Furdui. Frumoasă și vaporoasă ca o primăvară. Plină de temperament. Vioaie. Tânără. Exuberantă. Reînnoind aceleași compoziții de mare succes ale tale, ea animă totul. Iaca, un amănunt care pare minor și nu e. Bravo, pentru idée! Mi se pare, apoi, ceva ieșit din comun, măcar și pentru mine - deși nu e așa - faptul că la aceleași piese forte cunoscute din repertoriul tău - ca Floare de colț, M-am îndrăgostit numai de ea, Și de-ar fi, Suflet fără chei, - văd mereu ceva proaspăt. Ba, îmi par uneori - aici e un sentiment personal - a fi prime audiții. Le descopăr și re-re-descopăr mereu. Căci, recunosc, tu ai debutat la Cenaclu, după plecarea mea de acolo, cu un cântec popular din Maramureș. Riscant, căci ăl abordaseră și alții înainte. Primul, o să râzi, a fost în cenaclu, nicidecum Ion Zubașcu, ci Tudor Gheorghe. L-a cântat uneori cu… subsemnatul la vocea a doua. Da! La Caracal, Brăila. Sigur. Mai ai în repertoriul de bază ”Omul Pădurii”, alt song popular din Nord. Dar Surpriza mea - extrem de plăcută, cum ziceam, proaspătă și azi - a fost când ai început să compui. Ai un lirism extrem. Pe-alocuri i-aș zice chiar tragism, deși textele sunt doar de dragoste…, dar melodiile au această calitate venită din profunzimea mare pe care le-o imprimi. Îți spun, asemenea adâncimi am mai întâlnit doar la unele songuri cântate de Mihaela Popescu - ”Zurgălăul”, Marcela Saftiuc sau, la acel ”Cesanne” al Adrianei Aus. Cea de pe vremea când am adus-o eu de la Cluj la Cenaclu, și un puci a încercat s-o discrediteze, că nu ar fi folk ce cânta…Ducu, știi de ce mi-a venit să scriu despre voi? Recentul Cenaclu Flacăra, realizările tale și ale lui Vintilă m-au tulburat. Mi-au răscolit sedimentara memorie folk. Și vechea obsesie a oricărui practicant: înnoirile folkului. Ale sunetului său… Vezi, ce ziceam de vioara tinerei sau de folkul-simfonic al lui Vintilă…Ține-ți-o așa, măi flăcăi!!!
