Scrisorile lui Stanca: Dragă Horaţiu Mălăele, ai ajuns unde trebuie...
Măi dragă Horă, cum trece timpul! Chiar dacă mă repet, tot o mai spun. Te ştiu din anii studenţiei tale. Atunci când făceaţi figuraţie - voi, un grup de studenţi, la piesa “Valentin şi Valentina”... Bulandra, Icoanei... Pittiş şi Mariana Mihuţ... Acolo te-ai remercat.
Întâi, că aveai nişte ochelari mari, largi, lăsaţi să lunece pe şeua nasului, mereu în pericol de cădere. Asta crea tensiune. În aceeaşi idee, aveai un fular al cărui fald cădea mereu în faţă, iar tu-l dădeai nervos pe spate. A!, în dezbateri aveai şi tu o părere. Te strofocai să iei cuvântul, dar nu apucai. Enervat, te-ai urcat cu picioarele pe un scaun. După lungi dezbateri, colectivul de tovarăşi comsomolişti a găsit soluţia: “Mă, dar la urma-urmei, de ce nu vă căsătoriţi?”. Şi atunci, tu cu ochelarii pe vîrf de nas, cu faldul fularului căzut în faţă, strigi: “Asta am vrut să spun şi eu!” Chestie care stârnea un hohot de râs şi un torent de aplauze. Era pentru prima oară - şi, cred ultima - când eu vedeam un figurant făcând succes. Luând aplauze. Te-am remarcat. Ţi-am urmărit evoluţia. Plus pe cea de excelent caricaturist. Ai ajuns unde trebuie, băiete. La esenţă. La teatru. Pe roluri mari; ca regizor, pe înscenări memorabile; la film, ca regizor, la tv ca actor de seriale. Ce să îţi mai doreşti ?
Şi, uite aşa se făcură 40 de ani. De activitate. Urbea culturală, pe partea din Lipscani, e-n sărbătoare. Sufletele noastre vibrează alături de tine. În fiecare seară se joacă o piesă//un film. De Mălăele. Cu Mălăele. Puse de Mălăele. Sau, un film. De Horaţiu. Nu ştiu a cui a fost ideea, deşi îl bănuiesc pe Gigi Mihăiţă - Managerul! -, dar mi se pare excelentă. Să valorifici, să concentrezi munca de 40 de ani a unui om de cultură - scuzaţi expresia! - e ceva rar la noi. Şi, mai e ceva. Observ şi eu, “electoralizat” de vremile vomante, ce mari, uriaşi, imenşi actori am avut. Şi, mai avem. Care, iată, fac şi ei 40-50 – poate şi mai mulţi – de ani. Pe scenă. Lumea, electoratul se îmbulzeşte la teatrul bun. Şi, cine să îi onoreze? Cinstească? Premieze? Decoreze? Un politruc cu ochii beliţi pe bugetul statului? Un “catindat” plin de grotescul pe care i l-ai conferit în “Scrisoarea”? Cine, Horaţiu?! Aceasta-i chestiunea!
