Scrisorile lui Stanca. Dragă Irina Loghin,
Nu te-am mai văzut de la spectacolul de toamnă al lui Tudor Gheorghe, atunci când erai cu Stela Enache şi Fuego, şi uite!, ai profitat de ocazie şi ai mai pus un an la puţinii pe care-i strângi, da-ţi-ar Cerul încă pe atât... şi cu noi pe lângă tine.
Eşti în S.U.A., bag de seamă. Să-ţi fie de bine şi la mulţi ani de la mine! Mă uit la poza ta, ascult muzica ta şi te admir. Nu ca marea solistă care eşti. Emblematico. Nici ca longevitate. Puştoaico. Ci, pur şi simplu te admir ca femeie. Frumoaso. Ca muiere!... în sens latinesc al cuvântului. „Mulier”. Nu ţi-aş da anii pe care ţi-i i-ai luat singură de capul tău. Nu faci parte, să mor io, nici măcar din categoria doamnelor despre-care-se-spune-că „vai, dragă ce bine arată la vârsta ei”. Sau care „nu-şi arată vârsta”... Nu eşti de-a dreptul o tinerică fâşneaţă, dar Eşti. Arăţi. Pari întruchiparea poveştii aceleia despre „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Nemuritoareo! Vezi ce face cântecul din om uneori? Mai ales la voi cei aleşi de Pronie să cânte. La cei cu Darul în frunte şi Harul cu aura lui deasupra capului? Uite, dai frumuseţe, iei frumuseţe şi tinereţe!Asta numai dacă ai pus suflet. Şi nu ai păcălit. Sigur că nu e o regulă, dar, de fapt, tu eşti o mare excepţie. Şi, dacă mă gândesc bine, în aceeaşi „oală” e şi fostul tău, primul tău partener de scenă, amicul Benone. Nici el nu prea merită numele de „nea Beni”, dacă-l examinezi atent... Irina, scumpa mea, eu cred că vouă v-au băgat ăştia ceva în mâncare, că prea arătaţi veseli şi ferice... Dar Lucrarea s-a făcut pentru oamenii din jur, nu musai pentru voi. S-a făcut ca să cântaţi românilor. Da!, să le cântaţi cu sutele de ani. Sigur că vârsta le are pe ale ei. Dar dincolo de gură-amară, dureri de şale, reumatisme ancestrale, înţepeneli, junghiuri intercostale şi insomnii, ca la tot omu’, voi rămâneţi pentru noi, marele public, acolo unde s-a hotărât: pe un podium dumnezeiesc dedicat celor Aleşi. Cărora Dumnezeu Le-a hărăzit, Le-a poruncit, Le-a dat osândă să cânte. Să înalţe. Să măreţească frumuseţea cântului românesc... Şi, nu uita, avem noi o vorbă veche din Oneşti... „deşi”...
