Scrisorile lui Stanca. Dragă Iuliana Marciuc şi Adrian Enache,

Dacă tot ziceți voi, mai ales tu, Doamnă, că eu am fost primul pârâcios care v-am dat în vileag relația… neprincipială, atunci să mai comit una.

Vă dau iar în vileag că azi, 1 august, Anno Domini MMXVII, faceți XXII, 22 de ani de când vă iubiți. Și vă mai pârăsc cu un detaliu: practic prima zi a lunii caniculei ați ales-o voi. Căci numai anul este exact. Anul ciocnirii astrelor pentru destinele voastre. V-ați botezat data nașterii. Dar, hai, fiind vorba despre o iubire se trece cu vederea. Căci mulți ani din ăștia XXII au fost secreți. Discreți. Ascunși. Pe furate. Iar eu vedeam &Tăceam. Nimic că scriam. Ați fost ca doi porumbei ilegaliști. Cu jurământul și drapelul vostru… Cu crucea voastră adulterină. Căci, când e dragostea mai dulce, fetelor și Părinte duhovnic al meu, decât atunci când este ea furată?Nu știu de ce eu nu v-am înjurat vreodată, nu v-am blamat. Poate fiindcă duceam povara secretului vostru. Sau romantic alterat cum îs, mi-a plăcut chestia asta. Care dă fiori extatici, mâncărici pe inimă cu bătăi în plus și pureci în puls. Care te face să treci peste plictiseala vieții cotidiene cu nerăbdare ca să vină răcoarea nopţii, întunericul nopții în care să vă cuibăriţi amândoi. Ce ”cuibăriți”? Să vă chiar iubiți. Da, să mă ierte Pronia, am susținut și poate ascuns o iubire imposibilă, dar fezabilă.

Nu știu de ce și nu vreau deloc victime colaterale - căci ele sunt - dar eu am crezut chiar de atunci, de acum XX de ani, că sunteţi unu pentru altul. Sigur, există decalaje în viaţă. Când crezi, dar doar crezi, că ai găsit perechea, omul potrivit și deodată te lovește fulgerul, te calcă tancul cum zic mereu eu, cazi din Podul castelului pe o căpiţă de fân proaspăt și acolo e ea, dragă Adrian… și acolo e El, dragă Iuliana. Sunteţi pentru mine singurul adulter iertat în morala romantismului personal. Și de aceea nu zic că vă iert, nu eu sunt instituţia, aceea e deasupra noastră. Dar vă aprob. Spuneam despre un anume decalaj. La voi Dumnezeu a pus cu întârziere piesele pe tablă. Când credea El și credeați și voi că ele sunt aranjate definitiv. Și, de-odată a zis nu cum se scrie în scripturi ”să se facă lumină!” Era lumină. A zis Domnul: ”stop joc! începe o nouă partidă! piesele pe tablă!” Și, atunci a spus ”să se re-facă lumină”. Şi lumină se re-făcu”. Dar, povestea asta o știu numai EU, care-am pus-o într-o istorioară de amor… O știți și Voi. Doi. Și Dumnezeu…