Scrisorile lui Stanca: Dragă Nicolae Botgros,
Pentru mine eşti o legendă, o minune! Te-am cunoscut prin intermediul unei casete video cu unul dintre primele concerte ale lui Benone la Chişinău.
Era unul dintre primele de după dezgheţul parţial româno-român. Benone m-a invitat înfrigurat la el să-mi arate revelaţiile lui basarabene. Tu, Nicolae Sulac...
Cum e Benone sensibil, povestea şi plângea. Îţi ştia toţi lăutarii, instrumentiştii din trupă cu poveştile lor. Da, mitul tău mi-a fost indus. Indus, dar nu impus! Apoi, ne-am cunoscut la ziua unui prieten, la hotel Bucureşti, unde erai invitat de dna Galea... Apoi, la un eveniment al lui Gheorghe Zamfir. E mult de atunci, era prin 2000. Ne-am revăzut când m-ai acompaniat cu trupa mata în calitatea mea de concurent la „Odată-n viaţă».
Nu pot să spun că între aceste intervale nu te-am urmărit, ascultat, şi că nu m-ai bucurat... Eşti mata însuţi, şi de unul singur, genial. Am ratat şi o noapte-două de vară când nu am putut să vin, invitat de Fane Cigu, la o vilă sau cabană de prin Ardeal unde vă retrageţi voi. Ştiu ce am pierdut: marele, unicul spectacol în care voi cu viorile voastre vă-ntreceaţi cu privighetorile, cu mierliţa şi cu toate paserile cântătoare ale pădurii... Căci Zamfir are dreptate când îi înjură pe unii cu mentalitate de lăutari fără chemare, care fac din dialogul paserilor cu cucul, din finalul „Ciocârliei», un număr comic. În loc să releve genialitatea românului frate cu codrul şi cu paserile lui şi dialogul lui cu natura prin muzicia naturii.
Nicolaie, îţi mai spun ceva care sper să nu-ţi dăuneze: voi basarabenii încă păstraţi cu sfinţenie elementul folcloric definitoriu românesc. Fie în folclor şi ale lui, fie în limbă şi literatură. Adevăraţii români, patrioţi români au rămas basarabenii. Căci ei tot tânjesc la ţara lor. Nu cei născuţi aici, deja cu maneaua-n gâţi şi engleza globală-n glas şi-n nas, oricând dispuşi să ne vândă... Voi sunteţi români, „Lăutarii», simbol al Basarabiei care ne conservă cu pioşenie folclorul. Voi, basarabenii, care duceţi făclia României mai departe. Păcat că emisiunea de la TVR se termină, vă vedeam cu plăcere săptămânal... Aşa că nu-mi rămâne decât o urare: Tot pe loc, pe loc, pe loc! Să răsară busuioc...!
Plus: Ţine-o aşa!/şi-aşa, şi-aşa !/Tot aşa/Şi n-o lăsa...!
George Stanca, pamflet