Scrisorile lui Stanca: Dragă Rockerule,
Parcurgi vremuri grele. De restriște. Și, chiar hotărâtoare. Răutatea omului care - laș - caută un vinovat pentru tragedia din 30 //10 //15 nu are margini.
Te-a găsit pe tine dintr-un grup restrâns, cvasi-izolat, care nu deranjează pe nimeni. Ba, are cu el pacifism - nu fascismul! - ca principiu de bază. Nu uita că acest curent din care vă nutriți s-a născut și călit în luptele anti-războinice americane din anii ’60. Când inaintașii, tineri ca voi, azi ca mine, își ardeau ordinele de încorporare și dădeau lupte de stradă, protestând contra Războiului din Vietnam. Voi aveți o treabă aparent mai ușoară: să vă luptați cu hulpava neo-burghezie post-decembristă și cu veroșii ei politruci. Numai că sunteți o mână de oameni. Așa cum vă place vouă: cu plete lungi, prinse-n coadă, sau lăsate-n vânt, cu barba mare sau rasă, cu haine fistichii înflorate, bandane, pălării, cercei, tatuaje… Oricum, nu la fel cu ceilalți. ”Ei, și ce?!”, ”Așa vreau eu!”. Miserupisme. Oameni suntem. E oribil ca mulți dintre cogenerii mei ”expirați” să vă blameze-n stil activisto-comunistoid cu blesteme//înjurii pentu opțiunea voastră existențială – cea de ”rocker”. Sau să vă scoată vinovați (???) de tragedia din 30 octombrie. Vinovați pot fi politrucii care au generat, perpetuat, legiferat șpaga - acest flagel. Cei care au infestat cu corupție toate clasele sociale, categoriile de vârste, societatea. Copilul de țâță suge lapte corupt în țara asta!!! Trăiți într-o societate bolnavă. Voi, duminică, alături de multă lume pașnică, ați ieșit în stradă. Să protestați. Plângând. Să-i stropiți cu lacrimile voastre, să vă pișați peste nenorociții și criminalii care au omorât o parte din voi. Care v-au ucis viitorul și orice șansă de a trăi normal, onest și corect în țara voastră.
Mă uit cu drag și nostalgie la tine. Plete în vânt. Brățări semnificative. Tatuaje. Nu musai sataniste, cum vă acuză răii…și, o privire goală. Spre nimic. Căci viitorul vostru e o beznă de păcură-ncinsă. Sunteți, tragic, o generație non-identitară. Fără trecut. Un prezent funebru. Fără viitor. Victimele POLITI-CINISMULUI mioritic. Dumnezeu să-i ierte pe Îngerii de la ”Colectiv”! Faceți tot ce puteți să nu-i uităm, cum ne e firea…
Long live to Rock-and-roll !