Scrisorile lui Stanca. Dragă Simona Halep,
Cu toate că are mamă sportivă tenismenă, antrenoare, un tată ex-fotbalist la echipa ucraineană Metalist Zaporojje, eu cred că Ostapenko este rodul unui adulter: e făcută cu un robot.
E clonată. Sau e stimulată chimic – e o presupunere, nu o acuză. Prea puţin din ea a fost omenesc la Paris. Fu fenomenală. Căci, să ai 20 de ani, un pospai de meciuri la activ câştigate, să vii dintr-un neant ex-sovietic şi să câştigi Roland Garrosul la o manieră cvasi-detaşată, puerilă, naivă şi privind la mama din tribună să vadă ce zice, mi se pare incredibil. O biberonistă… e ilogic. Şi, astea se-ntâmpla, jucând cu cine? - ... că Serena gestează, Şarapova vegetează… - cu tine, cu Simona Halep! Devenită, nu parvenită, printre cei mai buni după o trudă, sacrificiu, insuccese şi sucese, după erori, icnete… toate omeneşti. Nu! Ceva e putred în Danemarca mamei sale de Ostapenko… E inuman, e supranatural… Nu găsesc cuvinte şi nici explicaţia. Da, poate mâine, pe altă suprafaţă beton, ţiment, troscot, pălămidă va fi penibilă, imprecisă, moale-n lovituri, fleaşcă în viteză…, dar sâmbătă le-a avut pe toate, cu o precizie zeiască. Numai Dumnezeu de juca, putea pune loviturile ei acolo unde le-a pus. Şi, mai ales, cum şi când le-a pus! Parcă zeloşi îngeri de zgură mutau pământul tot, ca mingea să cadă unde vrea Ea, Pronia… Tu nu ai pierdut meciul, Simona, finala, titlul! Ţi s-au luat în mod ilogic şi iraţional.
Sunt şocat. Trece timpul. Încerc să mă ocup cu cele omeneşti. Să mănânc. Să sorb un pahar cu apă minerală rece. Să citesc o carte. Nu pot! Mă năpădeşte coşmarul cu meciul tău, ”NON… land Garrosul” tău. Al doilea. Visez fază cu fază. Mi se dă filmul înapoi şi am un sentiment de durere de parcă loviturile năpraznice ale Jelenei, ucraineaca din Estonia, se opresc în mine, în capul meu, în plex, în rinichi… Acum, şocat de lovituri, cred că fata asta va fi monstrul tenisului mondial, dacă nu aş cunoaşte eroziunea vieţii. Frecarea. Aia care, cinică, macină tot. Ca ea, Monstrul de ieri să ajungă omenoasă. Să poată fi şi bătută… Altfel, demoralizează totul. Pârjoleşte.
Tu, Simo, stai cuminte, zi-ţi că era să te lovească un meteorit, fă cruce şi vezi-ţi de treabă! Tenisul nu se joacă de unul singur. Iar, ca şi ea, tu ai geniul jocului. Nu şi norocul întotdeauna…
