Scrisorile lui Stanca: Dragă Simona Halep,
Uită iute acest meci! Scoate-l din cap! Victorie zdrobitoare contra Serenei Williams. Singapore. 22 octombrie. 2014. Deocamdată e o excepţie. O oră şi cinci minute. 6-0, 6-2 cu ea! Asta s-ar putea să nu mai vezi tu niciodată în viaţă. Sau, nu mai vede ea.
Dar, lasă… nu te culca/ baza pe asta. Nici pe altele. Bucură-te. Apoi, uită. Atât. Să nu devină o bucurie maladivă. Un coşmar. Acum eşti fericită. O meriţi pe deplin. Bucură-te fără obiectul concret al bucuriei. Nu fixa – încă!!! - victoria asta în memorie ca pe un reper. Nu încă. Nu încă. Nu încă. E ca şi când un biet îngeraş cu aripi mici, moi, graţioase a rănit un zeu. Iartă-mi comparaţia. Dar te iubesc atât de mult, încât nu vreau ca această unică victorie să te traumatizeze.
Şi, mai ales să te obsedeze şi să rămână singulară. Da!, acum ai un singur obiectiv. Ai de apărat un trofeu. Ca-n junglă… îngeraş. Aşa că, începând de azi, bate-o pe unde o prinzi! Ziua. Noaptea. La zenit. Răsărit. Asfinţit. Pe ploaie. Zăpadă. Viscol. Furtună. Şi n-o uita nici pe bălana aia de miss Şarapova… Dar, revin, n-o ierta pe Serena. Respect-o! Respectă-i palmaresul. Trecutul. CV-ul. Biografia. Evoluţia. Respect-o şi pe ea, şi pe Venus, şi pe tot neamul lor… dar bate-le pe un’ le prinzi. Pe ea şi pe tot neamul ei…
M-a şi enervat la tragerea la sorţi. Serenissima. Bine că m-a enervat pe mine şi nu pe tine. Aere, ifose şi damfuri de superioară, deşteaptă, miserupista, vezi măy, că se-ncălzea, îşi exersa serviciul. Dădea din mâini, simula. Aiurea, făcea pe ea! Era nervoasă. Presimţea catastrofa. Auziţi, fetelor! 6-0 în primul set! 6-2 în ”doi” ?! La urmă n-am prea mai văzut-o pe Serena, să-i cânt o serenadă la o chitară selenară…
De ce spun să nu te infatuezi? Mi s-a părut că Serena, totuşi nu prea era ea. A avut ceva. Un defect de funcţionare. Doame fereşte, ca în altă dată să dai de o alta. Nouă şi tupeistă. Ca o tigroaică dornică de sângele răzbunării. Pregăteşte-te. Aşteaptă-te. La orice cotitură. Colţ. Curbă periculoasă. Vezi, să n-apară! La orice cascadă. Cataractă. Pârâu de munte. Ocean. Fluviu… vezi să nu-ţi dea brânci în apă. Şi, nu uita că ai ”gaşca” ta alături. Ai poporul român. Cu toţi: români, maghiari, germani, turci, tătari, ţigani, evrei, ruteni şi cu toţi machidonii...
Eşti ca Mircea cel Bătrân: ai râul… ramul…
George Stanca, pamflet
