Scrisorile lui Stanca. Dragă Tiberiu Ceia,
După turneele aniilor ‘80, cu Rapsodia Română, unde eram prezentator, iar tu făceai echipă cu Ion Dolănescu, iată-ne împreună la marea sărbătoare a lui Benone Sinulescu. 80 de ani. Şi prima ediţie a Festivalului-concurs de muzică populară “Benone Sinulescu”. Cu ediţia primă legată indestructibil de primarul Buzăului, C. Toma.
Tibi, văzându-te pe scenă mi-ai provocat, jur, mari amintiri. Din fericire, cântecul, chiar dacă provoacă toate aceste nostalgii, reverii, regrete, figuri de prieteni apropiaţi, în acelaşi timp mântuie. Ostoieşte. De aceea am lăcrimat văzându-te şi auzindu-te cu “Frumoasă-i vecina noastră “ cel mai cântat//popular cântec al românilor, ai spus. De altfel, există câteva cântece emblematice, imnice ale spiritului românesc. La “Frumoasă-i vecina”…ta aş mai pune “C-aşa be oamenii…” al Petreuşilor sau “Hai, Buzău..” al lui Benone, pe care-l cântă ceasul municipal buzoian.Ziua Titanului Benone, pentru vechii prieteni, fu ca o îmbraţisare prin cântec. Pentru mine, un prilej de nostalgie, nu musai de bucurie. Şi asta nu pentru că am găsit aici un alt Benone decât cel pe care-l ştiam … Mai degrabă un Beni, decât un Benone… Să nu zic ne-bucurie, că necaz nu e. Dar o nostalgie consistentă a fost. Am plâns de bucurie şi de ciudă, da! Şi mai e un motiv trist. Mă uit la demonstraţia de folclor mare cât flota şaristă, făcută la Buzău. Unde au fost mai toţi corifeii, mai puţin Irina Loghin, şi văd în asta toată ponderea de românism din cântece. Ajunse, o prevedere personală, spre un Liman final. Vin vremi urâte, Tibi! Folclorul nostru se subţiază, unii îi vor dispariţia. Vor desfolclorizarea neamului şi asta e o crimă morală… Tocmai de asta mă bucur de voi şi prezenţa voastră. În războiul ăsta surd – culmea, deşi muzical - se adaugă noi blocuri forte în zidul de apărare. Ce sunt acele premiante ale “Benoniadei” ca “Drăgăicuţele” din Berca, Mădălina Maria Colcer, Gabriela Alexandra Ardusătan, Daniel Breban…? , decât nişte fortificaţii contra manelizării, multiculturalizării unui vechi popor ca noi, din fericire rateu celebru al amicei Merkel. La toate astea tineretul mancurtizat reacţionează cu o suspectă ură antinaţională luând de bun europenismul subjugant…Cântecele tale, Tibi, “spuse” într- o viaţă sunt, au fost şi vor fi. Vor dăinui. Mă bucur că te mai văd uneori pe la TVR Timişoara, dovadă că aceia care o slujesc nu s-au des-cerebelizat total. Au mai supravieţuit câţiva români. Pe unul dintre ei, cei adevăraţi, îl numesc cu drag Tiberiu Ceia.Viaţă lungă şi faină!
