Scrisorile lui Stanca: Dragă Tudor Chirilă, ai calitățile să-l depășești pe Brenciu
Mare lucru „Vocea României”, asta! Fie că pentru mine ai fost într-un con de umbră sau nu, iată-te în față. Sub lumina orbitoare. De rating aducătoare. Și, fiind tu mai nou în gașcă, la una dintre cele mai populare producții tv, dă-mi voie să te ”despoi” nițel. Căci pe ceilalți jurați - Loredana, Moga, Smiley – îi știm. I-am disecat adesea în splendoarea nudității lor spirituale.
Ai venit pe locul lui Horia Brenciu. Măscăriciul de serviciu. Ingrat rol. Pe mine, multe dintre ”acrobațiile” lui de un desăvârșit prost-gust, mă îngrețoșau, dar mă și amuzau prin nivelul lor idiot. Jos. ”Domestic”, în sens franțuzesc. Însă populimii privitoare îi plăcea. Boboru se râdea. Grobianismele brenciene deveniseră - eu cred că dirijat, deliberat, regizat - sarea și piperul afacerii. Cu un accent grotesc. Eu cred că și dincolo, la Antenă, Brenciu își va menține stilul. Că n-o să baleieze brusc la un romatism blegos, infantil și mizericordios. E clar, se va cantona la aceeași eficiență pragmatică și cabotină pentru vulg. Mai ales că s-a dus cu producător cu tot. E bine. Publicul se va amuza la două producții. En-gros.
Problema e că, de la prima vedere, mie nu mi-ai părut deloc ”grotesc” cum a zis un internaut. Ai rolul, desigur, ingrat, de a-l substitui pe Brenciu. Păi, dacă marți tu ai fost ”grotesc”, atunci cum fu Brenciu în toate aparițiile de până acum? Cred că era părerea unui brencenar… Tu ai și calitățile să-l depășești. Mai ales la substanța umorului. Ești muzician. Ca și el. Ești actor. Ca și el. Popular. Ca și el. Creator. Compozitor. Nu ca el. Tu poți să-ți folosești imaginația. El folosea educația… Diferența dintre voi constă în genurile practicate. El vine din muzica ușoară, pop, belcanto. Tu din rock-pop. Un "dramatic-rock" l-aș defini. Numai că, am constatat de la prima emisiune, tu ai un umor mult mai rafinat. Te faci prezent cu discreție și bun-simț. Și, nu te bagi mereu în seamă. Nu te remarci cu orice preț. Nu ai o agresivitate cabotină. Scena cu mortul a fost perfectă. Nici un pic de cabotinaj. Aici ai, cred eu, atuul tău. Și, apoi, să fim serioși, mai ai ceva nativ: farmec personal. Nu ești musai copilul durduliu, ăla mic ce bea lăptic, roșior în obrăjor, un bosumflei răsfățat și neînțărcat nici la 40 de ani…
George Stanca, pamflet
