Scrisorile lui Stanca. In memoriam - Dinu C Giurescu
In memoriam - Dinu C Giurescu
Nu e poate cel mai bun loc aici să-l omagiez pe marele, uriașul istoric cu nume de tradiție în știința istoriei din România - Dinu C Giurescu. Și totuși, îndrăznesc a o face. M-a îndemnat o intervenție recentă a unei megapopulare actrițe de la noi devenită celebră nu prin vreo Ofelie sau Vitorie Lipan, ci jucând o populară chivuță… E și ăsta un rol: vorbești gutural și agraam-analfabet și ești de acolo…. Doamna în cauză criticând tabloidizarea presei - din vina cui? - se ia nu de presă, de tabloide! - că n-au consemnat premierea unei mari și autentice actrițe, de către Academia Română… Cum ai dori să se scrie despre cineva într-un ziar pe care-l disprețuiești, dragă și confuză chivuță?!
Dincolo de figura savantă, ca și educația, Dinu C. Giurescu avea și o pregnantă componentă umană. Cetățenească. Mai ales în ultimele sale gesturi de politician conservator. În care se vedea un patriotism de culoare pură. Aș zice deși sună paradoxal - un patriotism dezinteresat. Pe care îl vedem din ce în ce mai rar, dar care nu dispare. M-aș referi aici la patriotismul afectiv și efectiv elaborat științific, al noului președinte al Academiei Române Ioan Aurel Pop. Căruia deja i se scot tot felul de bube biografice inestetice. Da, căci dincolo de sentimentele mărețe vizibile, native la românul ardelean I.A. Pop a dovedit un ”patriotism științific”. Unul fondat, serios, nu caragialesc or maculat de vechiul ”patos revoluționar contrafăcut”/ și declarativ sforăitor.
Vă spun, regretatul savant e ultimul exemplu de om mare care mi-a insuflat - și nu numai mie… acel patriotism normal ca respirația. De bun simț. Și recentă simțire. Echilibrat. Nu cum vor unii să amestece categoria de patriotism cu cea de naționalism și pe amândouă într-o singură paradigmă, să le ducă spre xenofobie, legionarism etc. NU! Aici se vedea acea nuanță pură a termenului, la D.C. Giurescu. Și pe care eu i l-am admirat și preluat în ultimii ani. Iarăși sunt nevoit să atrag atenția tineretului - măcar celui intelectual - că am pierdut deja încă o mare valoare a acestui neam. Nu numai academicianul, nu politicianul tardiv, nici măcar istoricul, ci - o repet cu obstinație! - românul Dinu C. Giurescu.
Oarecum, personal îi sunt dator cu un lucru. Nu demult i-am promis că-i voi arăta o carte de istorie cu… o istorie tragică. Am de la un amic român din America o carte ”Istoria românilor” de Constantin C Giurescu… Exemplarul aparținea lui Armand Călinescu și se afla în servieta sa în ziua asasinării pe podul Cotroceni. Coperți de carton învelit în pânză. Exemplarul e la mine în bibliotecă, decolorat de sânge. Nu am mai apucat să-l arăt dlui Academician… dar dincolo de acest mic regret, pierderea lui Dinu C. Giurescu este o tragedie națională.
Care cândva ne va durea. Rău.
