Scrisorile lui Stanca. Sorin Oprescu
Dragă Sorin Oprescu, Redau aproape integral scrisoarea din 9 iunie curent. Te priveşte.
“Erai în campanie. Ne-am întâlnit undeva la capătul Giuleştiului. M-ai întrebat ce caut acolo. E locul meu de baştină, am spus. Ţi-am sugerat câteva soluţii, idei. Ca fost arhitect-şef al sectorului. Ca bucureştean. O străpungere care ar degreva ieşirea spre Târgovişte. Reactivarea unui dispensar. Deh, cetăţenisme! Le-ai găsit interesante. M-ai invitat a doua zi la birou. M-am dus.
Până să apari, am fost luat la întrebări de un consilier, doctor la Municipal, de profesie. M-a tot descusut. Mă simţeam ca la rabi în sinagogă. Mă confesam. Omul mi-a dat cartea de vizită. Apoi a mai apărut o doamnă. Cu un nume ciudat. Alte întrebări, alte confesiuni, altă carte de vizită…
Ai venit mata. Am expus pe hartă ideile mele. Nu sunt un ageamiu. Am fost ani buni arhitectul-şef al Sectorului 6. Mai ştiu câte ceva. (…) Te-ai arătat încântat de ştiinţa mea.
După plecare, şi alte persoane m-au stors de datele personale. Sunaţi-ne! Contactaţi-ne! Eu o cunosc pe fata unui amic. Ziarist şi el. De când era mică. Acu’, consilieră la mata. Am vorbit cu ea spre a mă susţine. Mi-a zis să o sun. Oricând.(…).
Nu că am sunat-o pe ea, dar plin de speranţă, fraieru’ dă mine, i-am sunat pă toţi. Am sunat până m-am sonat. Am asudat. Eşti bine păzit, dom’ primar! Până şi de bunele intenţii eşti bine păzit. (…) Când Dan Diaconescu a început o campanie «murdară» contra-ţi, am crezut că e nedrept. Dar am crezut… El ataca mai mult «camarilla». Consilierii din juru-ţi. Nu pe mata. Taman camarilla. Scutul. Era vorba de ceva… un chef monstru la Atena.. nu mai ştiu… nu mă bag.
Dar, m-am demoralizat. Am devenit nervos cu nervii. Scârbos cu scârba… Jegos cu jegu’. Am şters toate numerele camarilierilor din telefonul meu. Căcaţi în ploaia care va veni… Ne-am mai întâlnit doar la o emisiune festivă tv, prin decembrie trecut. Nu era loc de discuţii. Şi nici nu m-ai mai invitat pe la mata. Dar, nici io nu veneam. Conform filozofiei vulpii care zice că… sunt acri. Ne-am pupat. Ne-am urat standard. Şi, acum… cu omul ăsta, consilierul Solomon Wigler... care ... Mi se confirmă tot. Ce să zic? Atenţie la consilieri! Sunt mai periculoşi decât Monica Lewinsky”. Am uitat a-ţi spune să fii atent ŞI la tine. La neamprostismul tău indigest …