Scrisorile lui Stanca: Dragă Paula Iacob,
Domnă avocat, cer scuze că am aflat abia ieri că a fost ziua dv. în cealaltă ieri... Nu contează. Sentimentele mele față de domnia voastră sunt aceleași și pe viscolul din ianuarie și pe soarele dogorâtor din vara ce va veni. Constante.
V-am cunoscut, din curiozitatea-mi jurnalistică, exact în anii ‘90 când ați avut curajul să-l apărați pe dl Valentin Ceaușescu. Ba, la dv. în casă l-am cunoscut pe acest om civilizat și sensibil, care, iată, a supraviețuit întregii familii. Vă datorez numai pentru asta, multe.
Apoi, m-ați introdus în viața avocaților mari ai noștri. Valori. Eram, recunosc, un novice în materie.
Am prins chiar momentul recunoașterii, revenirii în familia europeană a barului românesc, tot prin ‘90... Nu o dată am luat masa la dv. acasă alături de dl Iacob și de fiica dv. Vă împărtășesc pasiunea pentru operă și arte, plus respectul față de Biserica Ortodoxă Română.
Și toate astea le chiar exercităm adesea împreună - și cu tânărul și devotatul avocat-prelat Daniel Ionașcu, la Clubul UNESCO, unde suntem colegi...
Nu uit că, pe vremea când conduceam o revistă, am alocat la sugestia domniei voastre prima rubrică dedicată câinelui. Vă admir perseverența și în acest domeniu de luptă alături de Gheorghe Zamfir, Marius Marinescu.
De altfel, văd că aveți cu regularitate o echipă la RTV cu care apăreți în bloc - Iacob-Marinescu-Ionașcu, răspândind adesea în public opinii sănătoase, corecte, legale.
Mai ales privind frământatele și delicatele noastre probleme de azi. Faceți, adică, un soi de curent de opinie. Chiar de educație... lucru pierdut pe drum de multe televiziuni atinse de cancerul acestui veac imberb: ratingul.
Doamnă Iacob, ce mă mai uimește deci la un om ca dv., la o femeie, este energia. Capacitatea de muncă. Deschiderea spre mai multe orizonturi. Sunteți un adevărat polihistor. Nu mai amintesc de implicarea domniei voastre, nu numai profesională, ci și socială, morală, religioasă în diverse probleme grave ale societății. Sau, de ce nu?, în procese grele ce par insolubile, în tot soiul de aporii...
De ziua dv., nu demult trecută, nu vă urez numai viață lungă, ci mult mai mult: activitate lungă. Căci sunteți omul zilelor de azi care nu poate trăi fără a se implica TOTAL.
Sărut, reverențios, mâna...
George Stanca, pamflet