Scrisorile lui Stanca: Dragă Romică Ţociu,
Iar ai comis-o. Lată, de tot lată. Nu ştiu ce zice lumea, ce zic preoţii, moraliştii, puriştii. Sunt sigur că te blamează, desfidă, te condamnă, te porcăie. Eu nu prea. Te iau aşa cum eşti... şi chiar aşa eşti...
Pe lângă faptul că ai meseria de actor comic, menit să declanşezi hohote de râs, eu cred că din acest unghi ai reuşit să dai umanităţii amatoare şi de râs cea mai eroti-comică scenă posibilă. Ai fost surprins de paparazzi cu dânsa-ntrânsa şi n-ai putut acoperi pe dânsa ca să laşi impresia că te duceai la baie. Haioşi mai sunt duşmanii tăi. Răuvoitori şi căutători de senzaţii cu paparazzi. Eu am punctul meu de vedere.
Realist: ce morală, bă? Dar ăla care şi-a pus smoală pe buci ca să nu mai plece de pe tronul din Deal, are morală? Ăla care vinde ţara la bucată ce morală are? Cade ţara că f...e Ţociu!? Ia cazul literar din „Dragoste la vreme de holeră". Marquez. Iubirea dintre doi tineri sufocată de prejudecăţi sociale, mocneşte până pe la 80 de ani ai lor. În fine, cei doi se pot iubi. Ea, devine liberă prin văduvie, iar el care a aşteptat-o, căutând-o în mai toate femeile oraşului, a ajuns milionar burlac... Este aici din partea nobeliarului Marquez o discretă încurajare a iubirii în stare pură, fără prejudecăţile vârstei, ideea că iubirea nu moare. Raportându-mă, măcar la vârsta ta - dincolo de ecourile lirice din epica lui Maquez - tu dai mult curaj masculului mioritic, tată!
Prin acest exemplu aparent comic, dar în fapt dramatic. Tu combaţi o ţară psihică: impotenţa senilă. Unii farisei te condamnă, că nu ai mai avut răbdare până la hotel. Nu au simţul romantismului, instinctul poeziei, trăitori degeaba! Inşi care nu iubesc. Se reproduc. Consumă un produs. Nu sărută. Au un contact stimulator. Un digestiv. Animale nesimţite. Duodene, nene!
Repet, dincolo de comicul situaţiei, ai comis un act de curaj pentru toţi bărbaţii fraieri care cred că fac umbră sexuală pământului, sastisiţi de... ce au acasă. Eşti un temerar Romică! De aia te iubim noi, chiar dacă unii nu au curajul să o spună pe faţă... Ţine-o tot aşa, Litoralul e lung, ţara are codri deşi, decoruri romantice, nopţi de vise erotice... Morala? „O vorbă de dânşii inventată"...
Ci, lasă pudibonzii să se papa-răţoiască la tine, cu onania lor casnică...
George Stanca pamflet
