Atenţie! Cu glaucomul nu e de glumit

Ultima actualizare:

    Pacientul trebuie să fie monitorizat în permanenţă după stabilirea diagnosticuluifoto: 123RF
Pacientul trebuie să fie monitorizat în permanenţă după stabilirea diagnosticuluifoto: 123RF

Ştiaţi că o persoană dintr-o sută care suferă de glaucom nu este conştientă că are această afecţiune? Sau că miopia sau hipertensiunea sunt cauze frecvente ale acestei boli? Nedepistată la timp, această afecţiune poate duce la pierderea vederii. Ce este de făcut, aflăm acum.

Glaucomul, o afecţiune oculară, poate da, în fazele de început, senzaţia de disconfort la nivelul ochilor, lăcrimare persistentă ori vedere înceţoşată. Există însă şi foarte multe cazuri în care simptomele lipsesc. "Glaucomul este o boală cu o prevalenţă crescută în întreaga lume, care rămâne asimptomatică până în stadii avansate ale bolii. De aceea, depistarea unor factori de risc responsabil pentru apariţia glaucomului este esenţială pentru stabilirea unui diagnostic timpuriu", a declarat pentru Focus Magazin Valeria Vlaicu, medic oftalmolog.

Pentru a putea ţine sub control glaucomul este important ca după stabilirea diagnosticului pacientul să fie monitorizat, adică să fie chemat periodic la control. Acolo este efectuat examenul clinic, evaluat aspectul pupilei, al nervului optic şi de asemenea se fac o serie de investigaţii paraclinice. "Glaucomul nu avem cum să-l prevenim. Nu putem decât să-l diagnosticăm într-un stadiu cât mai incipient şi-l putem trata. Există o serie largă de medicamente antiglaucumoase sub formă de picături pe care pacienţii şi le distilează în fiecare zi într-un tratament permanent. În stadiile avansate sau în cazurile, repet, la tratament, există chirurgia antiglaucomatoasă", a mai spus medicul.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
gisele bundchen gravida plaja profimedia jpg
banner Analia selis jpg
maia morgenstern colaj facebook jpg
image jpeg
banner Madalin Ionescu png
banner brazi png
banner aurel pădureanu jpg
Banner georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net