EXCLUSIV Sandra Izbaşa: «Sunt cupluri care se înţeleg şi fără nuntă»

20 martie 2014 19:38   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Retrasă din activitate la finalul anului trecut, dubla campioană olimpică la gimnastică Sandra Izbaşa pune capăt zvonurilor referitoare la o căsătorie cu Andrei Bitang, cel care îi este prieten de aproape 4 ani.

„Uite, poţi fi tu primul care o scrie: nu ne căsătorim", mi-a spus Sandra atunci când am întrebat-o despre o posibilă căsătorie. Apoi, a adăugat: „Nu e vorba de nici o căsătorie, m-am săturat de întrebările astea, sincer, sunt un pic deplasate. Toate vor veni la momentul potrivit. Dacă vedeţi doi tineri imediat vă gândiţi la căsătorie. Sunt cupluri care se înţeleg atât de bine şi fără acel certificat. Atâta timp cât ne înţelegem şi ne ajutăm, consider că relaţia este mai mult decât frumoasă", ne-a declarat, în exclusivitate, Sandra Izbaşa (24 de ani).

Sandra ajută la încărcarea cumpărăturilor

Chiar dacă nu se gândesc la un act care să pecetluiască relaţia lor, ea şi Andrei Bitang (26 ani), fiul antrenoarei de gimnastică Mariana Bitang, sunt foarte apropiaţi. Între ei s-a infiripat o frumoasă legătură de dragoste în 2010, relaţie pe care încearcă să o ţină cât mai departe de ochii presei. De altfel ei nici nu vorbesc despre acest lucru, spunând că viaţa lor personală îi priveşte.

Fosta gimnastă nu şi-a pierdut forţa, putând ridica un bax cu 12 litri de apă

Fotoreporterii Click! i-au surprins pe cei doi marţi, când făceau cumpărături de la un hipermarket din capitală. „Ne ajutăm unul pe altul când avem nevoie de ceva. Suntem prieteni şi ne ajutăm. Aşa ni se pare normal. Mai multe nu pot spune, pentru că sunt problemele noastre pe care ni le rezolvăm în particular, nu în public", s-a limitat să spună Sandra, fără să intre mai mult în detaliile relaţiei cu Andrei Bitang.

Andrei şi Sandra pleacă spre casă

În ceea ce priveşte viaţa ei de după retragerea din activitate, Sandra Izbaşa este acum coordonator de imagine la Clubul Sportiv Steaua şi e implicată în mai multe proiecte.

Cel mai recent dintre acestea este unul de anvergură în gimnastica artistică feminină. Acesta va fi lansat marţi şi în el sunt implicate, pe lângă Sandra Izbaşa, şi alte foste multiple campioane ale gimnasticii româneşti: Lavinia Miloşovici, Simona Amânar, Gina Gogean, Andreea Răducan şi multe altele.

În acest proiect, iniţiat de antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang, e implicat şi Andrei Bitang, iar drumul la hipermarket poate avea legătură cu acest lucru. „E adevărat, colaborăm în proiectul cu gimnastica. Facem cumpărături nu pentru noi în mod special. Noi ajutăm la cumpărarea anumitor lucruri care sunt benefice pentru acest proiect", a mai spus Izbaşa.

Octavian Belu (63 de ani) şi Mariana Bitang (52 de ani) sunt căsătoriţi de 6 ani. Cei mai aureolaţi antrenori din istoria gimnasticii mondiale s-au căsătorit în 2008 şi formează o familie nu doar unită, ci şi foarte fericită. Nunta lor a venit însă după 13 ani de relaţie, aşa că Sandra şi Andrei le pot urma exemplul. Cei doi sunt mai mereu împreună, fie la cumpărături, fie la diverse evenimente mondene.

Mai multe