Sharapova a început să plângă după meciul cu Simona Halep. Care a fost motivul

29 august 2017 10:08   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Bătălia pentru locul 1 în ierarhia WTA rămâne deschisă odată cu victoria Mariei Sharapova obținută în fața Simonei Halep, în primul tur de la US Open. Reîntoarcerea rusoaicei într-un turneu de Mare Slam nu ar fi fost posibilă, însă, fără ajutorul organizatorilor, care i-au dat un wildcard.

Finalul meciului cu Simona Halep a găsit-o pe Maria Sharapova plângând. Masha s-a prăbușit pe cimentul american nemaiputând să-și stăpânească deloc emoțiile. A fost prima mare victorie de la revenirea sa, după ce a fost suspendată timp de 15 luni după ce, la un test anti-doping efectuat în anul 2016, în sângele ei i s-a găsit o substanță interzisă.

„Privind în urmă și văzând unde sunt astăzi, este extraordinar că am reușit să produc un tenis de asemenea calitate. În spatele acestei rochii strălucitoare cu cristale Swarovski se află o fată care mai are multe de oferit și nu are de gând să plece nicăieri. Din secunda în care am aflat că voi juca împotriva Simonei - atunci chiar îmi făceam manichiura - am pus mâna pe telefon și am intrat pe Youtube, pentru a revedea meciurile noastre și să o studiez. Știam cât entuziasm va fi în jurul acestei partide și că va fi un meci extraordinar de greu. Nu părea să am dreptul să câștig acest meci, dar, până la urmă, cumva am reușit. De-asta chiar sunt mândră”, a spus Sharapova la finalul meciului. 

Mai multe