Simona Halep, mai bună în clasamentul all-time decât Clijsters și Sharapova

14 martie 2018 8:56   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Eliminarea Carolinei Wozniacki în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells și trecerea Simonei Halep de aceeași fază a competiției a fost mai importantă decât ne-am imaginat în primă fază. Pentru că, indiferent ce s-ar întâmpla, Simona Halep și-a asigurat poziția de lider mondial WTA până după turneul de la Madrid! Adică până cel puțin pe 13 mai 2018!

Cu cele 8 săptămâni pe care le va petrece de luni încolo pe prima treaptă a ierarhiei, Simona Halep va ajunge la un total de 27, cu care va urca până pe locul 13 în clasamentul all-time al liderilor mondial din toate timpurile. Ea va depăși patru nume importante în istoria tenisului: Kim Clijsters (20 de săptămâni), Maria Sharapova și Tracy Austin (ambele câte 21 de săptămâni) sau Dinara Safina (26 de săptămâni).

Practic, până la Madrid (programat anul acesta în perioada 5-13 mai), unde a cucerit anul trecut titlul de campioană și 1.000 de puncte, Simona mai are de apărat săptămâna viitoare doar 215 puncte, cuvenite sfertului de finală jucat anul trecut la Miami, și alte 175 de puncte obținute în semifinala de la Stuttgart. Asta în vreme ce Caroline Wozniacki are de apărat 650 de puncte de anul trecut de la Miami, unde a jucat finala.

Acum, în clasamentul live, după disputarea optimilor de la Indian Wells, Simona Halep are 8.115 puncte, iar Wozniacki 7.430 puncte.

Mai multe