El e «bunicul» de la Mondial

13 iunie 2014 13:59   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fotbalul nu are limită de vârstă! Cel puţin pentru unii jucători. Un exemplu concret este dat de portarul Columbian Faryd Mondragon, care la 21 iunie va împlini 43 de ani. Dacă va juca cel puţin un minut la Mondialul brazilian, va bate un record vechi de 20 de ani.

A jucat în şase campanii de calificare la campionate mondiale şi a făcut parte de trei ori din lotul Columbiei pentru turneele finale. Faryd Mondragon, portarul de aproape 43 de ani al naţionale sud-americane, este pe cale să bată recordul lui Roger Milla, care a evoluat, în 1994, la 42 de ani şi două luni.

Dacă Mondragon, acum legitimat în ţara sa natală la Deportivo Cali, va juca fie şi un singur minut la mondialul brazilian va deveni cel mai "bătrân" fotbalist din istorie care se poate lăuda cu o astfel de ispravă. Românii au amintiri frumoase legate de goalkeeperul columbian. În 1998, la mondialul din Franţa, Adi Ilie l-a "executat" cu un şut superb, în victoria "tricolorilor", 1-0. Mondragon a avut parte şi de un antrenor român: Gică Hagi.

"Regele" l-a pregătit la Galatasaray, unde i-a fost şi coleg o perioadă. La Mondialul brazilian, Columbia este în grupă cu Grecia - echipă care ne-a lăsat acasă în urma barajului - Japonia şi Coasta de Fildeş.

Mai multe