Avertismentul psihologului Petruț Rizea. Unde poate ajunge România dacă nu combate xenofobia și rasismul: „O țară percepută ca intolerantă riscă izolarea pe plan internațional”
Atacatorul livratorului de mâncare asiatic este un tânăr de 20 de ani. Un tânăr care, în nenumărate rânduri, a folosit platformele de socializare pentru a răspândi mesaje instigatoare la ură și pentru a promova simboluri periculoase. Deși conturile sale de TikTok au fost suspendate de mai multe ori, el reușea cu ușurință să își creeze altele noi, continuând să-și expună fascinația pentru arme albe și pentru însemne fasciste sau legionare. Fenomenul scoate la iveală o problemă tot mai alarmantă: rețelele de socializare devin teren fertil pentru ideologii extremiste și pentru tineri vulnerabili care ajung să fie atrași de ele. În fața acestei realități, apar întrebări esențiale: ce pot face oamenii pentru a nu alimenta o generație expusă la pericolul urii? Care este rolul și responsabilitatea autorităților în combaterea acestor derapaje? Și, poate cel mai important, încotro se îndreaptă societatea românească dacă astfel de fenomene nu sunt stopate la timp? La aceste întrebări ne-a răspuns psihologul Petruț Rizea.
Unde poate ajunge România dacă nu combate xenofobia și rasismul
Petruț Rizea este profesor, psiholog și jurnalist specializat în politici educaționale. Abordează teme din sfera învățământului și sănătății mintale.
Click: Vreau să ne explicați despre pericolul xenofobiei și al rasismului. De unde apar și la ce pot conduce societatea românească?
Xenofobia și rasismul sunt fenomene sociale extrem de periculoase pentru sănătatea unei comunități. Xenofobia înseamnă respingerea sau teama față de oameni considerați „străini”, iar rasismul presupune ideea că unele rase sau etnii ar fi superioare altora. Ele apar din frica de necunoscut, din lipsa de educație, din prejudecăți transmise prin familie, mass-media sau istorie, dar și din contexte economice și politice dificile, atunci când anumite grupuri sunt transformate în țapi ispășitori. În societatea românească, aceste atitudini pot conduce la diviziuni între majoritate și minorități, la discriminare sistemică, la violențe și conflicte, dar și la slăbirea valorilor democratice. Mai mult, o țară percepută ca intolerantă riscă izolarea pe plan internațional și pierderea unor oportunități importante. Cel mai grav este că astfel se irosește potențialul unor oameni talentați care, din cauza prejudecăților, nu pot contribui la progresul comun. Combaterea xenofobiei și a rasismului se face prin educație, prin cultivarea respectului și a empatiei, prin dialog intercultural și prin aplicarea fermă a legilor împotriva discriminării. O Românie deschisă și tolerantă are șansa să fie mai unită, mai stabilă și mai prosperă decât una divizată de frică și ură.
Click: Legat de cazul livratorului asiatic, atacatorul său are doar 20 de ani și obișnuia să posteze simboluri legionare și antisemite, imagini cu arme albe și mesaje violente pe rețelele de socializare. Ce anume și cine l-ar fi putut influența, la o vârstă atât de tânără, încât să își asume asemenea comportamente?
Un tânăr de 20 de ani care ajunge să adopte comportamente violente, xenofobe și să se identifice cu simboluri extremiste este, de obicei, rezultatul unui cumul de influențe sociale, culturale și personale. În primul rând, la această vârstă identitatea este încă în formare, iar nevoia de apartenență și recunoaștere poate fi foarte puternică. Grupurile extremiste, fie ele virtuale sau reale, oferă un sentiment fals de putere și comunitate, iar mesajele lor simpliste răspund unor frustrări sau nesiguranțe personale. Un factor important îl reprezintă mediul online. Rețelele sociale și forumurile obscure pot deveni camere de rezonanță unde ura, simbolurile violente și ideologiile radicale sunt promovate și validate. Expunerea repetată la astfel de conținut, fără un filtru critic format prin educație, poate conduce rapid la radicalizare. În plus, algoritmii platformelor tind să recomande conținut din ce în ce mai extrem, ceea ce adâncește prăpastia.
Contextul familial și social contează, de asemenea. Un tânăr care se simte marginalizat, lipsit de perspectivă sau care nu are repere stabile poate fi mai vulnerabil la discursuri care promit „ordine”, „identitate” și „eroism”. În cazul României, există și un bagaj istoric: ideologia legionară, antisemitismul sau naționalismul extremist sunt teme care circulă în anumite medii și pot fi romantizate de cei tineri, mai ales dacă nu cunosc consecințele tragice pe care aceste curente le-au avut. Nu în ultimul rând, cultura violenței, accesul la imagini cu arme și glorificarea agresivității pot crea impresia că forța brută este o formă de afirmare. Dacă aceste elemente se combină cu lipsa unor modele pozitive și cu o educație insuficientă despre toleranță și diversitate, riscul ca un tânăr să adopte comportamente violente crește foarte mult.
Pe scurt, influența poate veni din mediul online radicalizat, din frustrări personale și sociale, din lipsa unor repere educaționale sănătoase și din persistența unor ideologii extremiste în spațiul public.
Ceea ce ar putea contracara astfel de derapaje ar fi o educație mai solidă în spirit democratic, prezența unor modele sănătoase în viața tinerilor și intervenția timpurie atunci când apar semne de radicalizare.
Click: Ce se află dincolo de derapajele rasiste și xenofobe? Ce anume le determină? Cum se arată situația raportat la societatea românească?
Dincolo de manifestările vizibile ale rasismului și xenofobiei – injurii, violențe, discriminare sau discurs al urii – se află cauze mai profunde care țin atât de individ, cât și de societate. În plan individual, derapajele sunt alimentate de frică, nesiguranță, lipsă de educație critică și nevoia de a găsi un vinovat pentru frustrările personale. Atunci când cineva se simte marginalizat sau lipsit de perspective, este mai predispus să adopte explicații simpliste care dau vina pe „ceilalți”, pe cei diferiți. În plan social, rădăcinile se află în stereotipuri istorice, în transmiterea unor prejudecăți din generație în generație, dar și în discursuri politice populiste care exploatează diferențele etnice sau culturale pentru a câștiga capital electoral.
Un alt element determinant este mediul informațional. Într-o societate în care rețelele sociale pot amplifica teoriile conspirației și mesajele radicale, tinerii și persoanele vulnerabile pot fi atrași într-un cerc de validare a urii. Lipsa unor programe educaționale solide despre diversitate și istorie reală contribuie la perpetuarea ideilor greșite despre minorități. De asemenea, problemele economice și inegalitățile pot fi un teren fertil pentru apariția xenofobiei: când oamenii simt că le scade nivelul de trai, sunt tentați să creadă că străinii sau minoritățile „le iau locul” sau „le iau resursele”.
Raportat la societatea românească, situația este complexă. România are un trecut marcat de conviețuirea cu minorități importante, dar și de tensiuni istorice, iar prejudecățile față de romi, maghiari, evrei sau imigranți persistă. În prezent, xenofobia se exprimă adesea față de refugiați sau lucrători străini veniți din Asia, pe fondul lipsei de contact direct și a fricii de necunoscut. Există și o reactivare a unor simboluri și discursuri extremiste din perioada interbelică, care găsesc ecou în rândul tinerilor prin internet și rețele de socializare. Totodată, polarizarea din spațiul public, instabilitatea politică și discursul naționalist întrețin climatul în care aceste atitudini se normalizează.
Ce pot face părinții pentru a-și educa copiii
Click: Poate fi la mintea cocoșului întrebarea, dar vrem să știm cum putem explica tinerelor generații pericolul acestor fenomene? Cum pot părinții să îi învețe, pur și simplu, pe cei mici că aceste lucruri fac rău?
Deloc puerilă întrebarea – de fapt, este una dintre cele mai importante, pentru că modul în care explicăm copiilor și tinerilor aceste fenomene poate determina cât de rezilientă va fi societatea în fața lor.
În primul rând, copiii înțeleg cel mai bine prin exemple și prin trăire directă. Dacă un părinte le arată constant respect față de ceilalți, dacă îi tratează pe toți oamenii cu demnitate, indiferent de etnie, religie sau culoare a pielii, atunci copiii vor învăța că acesta este comportamentul firesc. Nu e nevoie de lecții teoretice complicate, ci de gesturi zilnice de bun-simț și empatie.
Apoi, discuțiile simple, adaptate vârstei, pot fi foarte eficiente. Un copil poate înțelege ușor dacă îi spui: „Ți-ar plăcea să râdă cineva de tine doar pentru că ai altă culoare de ochi?” sau „Cum te-ai simți dacă nu ai fi lăsat să te joci doar pentru că nu porți aceleași haine ca ceilalți?” Pornind de la experiențele lor de viață, copiii pot face legătura cu ce înseamnă discriminarea.
Poveștile și literatura sunt, de asemenea, instrumente extraordinare. Cărțile și filmele pentru copii care promovează diversitatea și arată personaje din medii diferite ca fiind prieteni sau eroi îi ajută să înțeleagă frumusețea diferențelor.
Nu trebuie neglijată nici puterea contactului direct. Atunci când copiii cresc în medii unde interacționează cu colegi din alte culturi sau etnii, învață natural că diferențele nu sunt pericole, ci oportunități de cunoaștere.
Foarte important este și să-i învățăm pe cei mici să recunoască și să respingă ura atunci când o întâlnesc. Dacă aud o glumă rasistă, părintele poate explica: „Gluma asta nu e amuzantă, pentru că face un om să sufere”. Astfel, copiii înțeleg că nu e ceva „normal” să râzi de altcineva pe baza identității sale.
Pe scurt, părinții pot transmite prin propriul exemplu, prin explicații simple, prin povești și prin cultivarea empatiei că rasismul și xenofobia rănesc, iar respectul și prietenia aduc bucurie și siguranță.
Click: Cum putem combate aceste fenomene? Cine este răspunzător?
Școala are un rol uriaș. Profesorii și programele educaționale trebuie să explice istoria discriminării, să promoveze empatia și să cultive gândirea critică, pentru ca elevii să recunoască manipulările și discursul urii. Activitățile interculturale, proiectele comune și poveștile de succes ale unor persoane provenite din grupuri minoritare pot fi instrumente foarte eficiente.
Mass-media și rețelele sociale au o responsabilitate la fel de mare. Modul în care sunt prezentate minoritățile și migranții poate să hrănească stereotipuri sau, dimpotrivă, să le demonteze. Promovarea unor modele pozitive, sancționarea discursurilor urii și verificarea informațiilor sunt pași necesari.
Statul și instituțiile publice sunt răspunzătoare de aplicarea legilor împotriva discriminării și urii, dar și de politici publice care favorizează incluziunea socială. Atunci când există sancțiuni clare și consecvente pentru comportamente rasiste și xenofobe, mesajul transmis este că acestea nu sunt tolerate.
Societatea civilă – ONG-urile, grupurile comunitare, liderii religioși sau culturali – are rolul de a crea punți între comunități și de a promova solidaritatea. Campaniile de conștientizare, proiectele interculturale și sprijinul acordat victimelor discriminării dau un exemplu de responsabilitate colectivă.
