Ce impact are teatrul în viața copiilor? Sfaturi de la actorul Vlad Bînzoiu: „Nu se simt judecați”
Într-un oraș mic, dar cu suflet mare, Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu dovedește că arta nu are nevoie de scene uriașe pentru a străluci. În spatele cortinei, o echipă mică, dar profund unită, reușește să transforme fiecare spectacol într-o experiență magică. Printre ei, Vlad Bînzoiu, un actor care trăiește teatrul cu sinceritate. Am avut ocazia să îl vedem pe Vlad, alături de colegii săi, în numeroase producții, fiecare diferită, dar la fel de impresionantă prin felul în care poveștile prind viață pe scenă și se împletesc natural cu emoția publicului. Vlad ne-a vorbit despre forța unei echipe sudate, despre rolul esențial pe care teatrul îl are în formarea copiilor și, mai ales, despre felul în care o pasiune descoperită în copilărie se poate transforma, cu perseverență și credință, într-o adevărată carieră.
Ce impact are teatrul în viața copiilor?
Click: Capitala este plina de instituții de cultură însă și în afara Bucureștiului sunt atât de multe locuri unde se întâmplă lucruri fenomenale. Ce are special Teatrul Tudor Vianu?
Cred că aș înlocui special cu uman. Pentru mine, Teatrul „Tudor Vianu” înseamnă mult! Aici am crescut, aici m-am dezvoltat, aici m-am dat cu capul de toți pereții, aici am legat prietenii care par să aibă un potențial infinit.
E locul unde visul meu a început să facă primii pași. Locul în care încerc, cu fiecare rol pe care îl fac, să-mi îmbogățesc bagajul sufletesc.
Și cum sunt adeptul proverbului „Omul sfințește locul”, echipa noastră e super mișto. Noi îl facem „special” prin energia noastră, prin efervescența și devotamentul față de meseria (dacă putem să spunem așa) pe care o practicăm.
Teatrul nostru are umor din plin — un lucru vital pentru vremurile pe care le trăim astăzi.
Și dacă tot m-ai întrebat de proiectele noi, recent am avut premiera spectacolului „Alice”, în regia Ioanei Macarie. Un spectacol care ne ajută să redescoperim inocența și candoarea copilăriei.
M-a îndrăgostit iremediabil de „Pălărier”, rolul pe care îl joc în spectacol. Multe dintre nebuniile lui le regăsesc și în viața mea. Nu știu dacă e de bine sau de rău, dar nu-mi prea pasă — doar mă bucur de întâlnirea mea cu el.
Următorul spectacol în care urmează să joc se numește „Și fluturii sunt liberi”, în regia Anei Sivu-Daponte, care este și managera Teatrului „Tudor Vianu”. Abia aștept proiectul acesta!
Click: Sunteți o echipă mică, dar extrem de unită și asta se vede clar pe scena. Ce este important pentru ca o echipa sa funcționeze bine și să facă lucruri așa frumoase cum faceți voi?
Să ne acceptăm cu bune și cu rele. Știu că ceea ce spun pare desprins din cărțile de dezvoltare personală, dar eu chiar asta cred.
Ne-am acceptat unii pe ceilalți, am învățat să conviețuim împreună! Ne cunoaștem „butoanele” alea nasoale și sensibile, iar astfel limitele se impun de la sine.
Și mai avem ceva în comun... „țiglele lipsă”, că doar astea fac deliciul meseriei. Țin mult la colegii din teatru și le doresc tuturor colegi cum sunt ai mei.
Click: Care este spectacolul de suflet și personajul de suflet care te-a marcat cel mai tare?
Cred că e necesar ca toate spectacolele în care joci să-ți „zguduie”, într-un fel sau altul, universul. Doar că unele reușesc cumva să-ți apese „butoanele” despre care vorbeam puțin mai sus și consider că acolo este miza aia mare.
Pentru mine, un astfel de spectacol a fost „Hăul Sfinților”, în regia Antonellei Cornici. Rolul meu a fost „Sfântul”, ăla care face și desface, care îți arată realitatea în cea mai crudă formă a ei — doar că numai sfânt nu eram.
Mă întristez să vorbesc la trecut despre acest spectacol. L-am iubit mult. Dar, ca și noi, oamenii, și spectacolele au viața lor...
Click: Știu că lucrez și cu cei mici! Cum este munca cu ei și cum îi dezvoltă o astfel de activitate comparativ cu alte activități din zona artei?
E provocatoare. Copiii simt totul. Pe cei mici nu ai cum să-i păcălești — te citesc din prima și astfel ești cumva „obligat” să îți accesezi vulnerabilitatea cea de toate zilele, de care, din păcate, fugim de cele mai multe ori.
Eu nu vreau să spun că teatrul e atât de special... dar chiar o să o spun. Prin teatru, emoțiile se dezvoltă altfel. Se creează un mediu sigur, unde nu se simt judecați, unde au libertatea de exprimare necesară, unde fricile nu mai par de neînvins. Cred că aici e magia!
Click: Ce impact are cultura asupra dezvoltării copiiilor dacă îi introducem în această lume devreme?
Dacă suntem educați și culturalizați din fragedă pruncie — dacă îmi permiți această exprimare —, probabil, cu puțin noroc, nu o să mai trebuiască să trăim ce am trăit anul ăsta prin mai, dacă nu mă înșel.
Un alt răspuns mai pertinent nu-l găsesc!
Click: Cum a început iubirea față de artă și cum ai decis că vrei să devii actor? Ce sfaturi ai pentru tinerii care vor să urmeze acest drum?
Eu am primit câteva sfaturi când eram la început de drum și, cu siguranță, dacă le-aș fi urmat, astăzi nu ți-aș fi răspuns la acest interviu.
Dacă simt să facă asta, să o facă!
Și, ca să închei acest interviu cu un „clișeu siropos”: de mic, mic, mic mi-am dorit să fac meseria asta.
Ce m-a influențat...? Habar nu am. Probabil telenovelele de pe Acasă TV — și vorbesc cât se poate de serios, că la mine, la țară, nu aveam teatru.
Însă un lucru știu cert: mi-am dorit să fiu actor de când eram în burta mamei.
