Povestea de iubire din Primul Război Mondial ce a impresionat publicul. Dezvăluiri inedite din viața tenorului Mihai Urzicana
„Victoria și-al ei husar” este spectacolul care încântă astăzi, 31 mai, iubitorii de artă! Artiștii Teatrului Național de Musical și Operetă „Ion Dacian” revin pe scenă cu această operetă în trei acte care promite să cucerească publicul prin sensibilitatea unei povești de dragoste din Primul Război Mondial.
De la dramă, intrigi și idile spectacolul redă drama și bucuria umană în ritmuri de libret. Printre cei mai îndrăgiți artiști care vor da viață personajelor se numără și tenorul Mihai Urzicana, cel care prin duioșia glasului și emoție a impresionat până acum și în spectacolele „Prințesa Circului” și „Voievodul Țiganilor”. Tot astăzi, Click! a reușit să fure puțin din timpul artistului pentru a ne povesti mai multe despre bucuria de a fi artist, cât și despre provocările pe care le-a întâmpinat în meseria sa.
Dezvăluiri inedite din viața tenorului Mihai Urzicana
Click: Vreau să ne povestiți puțin despre parcursul dvs. De ce ați ales drumul artei?Parcursul meu artistic este unul complex, pe care voi încerca să îl redau în câteva cuvinte. Am ales, încă de la început, calea muzicii. Dragostea pentru acest domeniu mi-a fost insuflată din copilărie, de către familia mea. Părinții mei au iubit muzica, iar eu am crescut în mijlocul acestei pasiuni. Primii pași m-au purtat către biserică, la strană, unde am descoperit bucuria de a cânta. Ulterior, am urmat studiile teologice, iar în cadrul seminarului am descoperit muzica corală, pe care am cultivat-o timp de peste două decenii. Am activat în mai multe formații corale, însă cea mai îndelungată colaborare a fost cu Corala „Armonia”, alături de care am participat la numeroase concursuri naționale, internaționale și mondiale, obținând distincții valoroase.
Îndemnul de a urma Conservatorul a venit din partea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care mi-a spus — și continuă să îmi spună — că locul meu este pe scenă și că vocea mea are darul de a aduce bucurie oamenilor. La început, am privit cu reținere ideea de a cânta la un asemenea nivel, considerând că aceia care performează astfel sunt oameni excepționali, iar eu nu m-aș putea ridica la înălțimea acestui standard. Cu timpul, am fost convins să mă înscriu la Universitatea Națională de Muzică din București, la programul de master, în clasa doamnei Profesor Universitar Doctor Bianca Luigia Manoleanu. De atunci, viața mea a luat o turnură pe care nu mi-aș fi imaginat-o vreodată.
Click: Cine sau ce anume vă inspiră în carieră?
Pasiunea pentru cânt rămâne o sursă constantă de inspirație și motivație, determinându-mă să îmi depășesc limitele. Pentru mine, muzica reprezintă o formă unică de exprimare, un limbaj al emoțiilor profunde pe care nu le-aș putea reda altfel. Fiecare apariție scenică este o întâlnire autentică cu publicul: urc pe scenă cu toate grijile cotidiene, îmi pun sufletul pe tavă și cobor eliberat și împăcat.
Click: Haideți să vorbim mai mult și despre spectacol! Cum a fost să intrați în pielea personajului? Ați găsit similarități cu el?
Am părăsit casa părintească la vârsta de 15 ani și, de-a lungul timpului, am traversat numeroase experiențe care m-au ajutat să înțeleg și să interpretez cu empatie personaje diverse, marcate de viață, conștiente de complexitatea lumii în care trăim. Un exemplu este Căpitanul Koltoy, un personaj care a supraviețuit războiului, a evadat cu dificultate din detenție și a ajuns la Tokyo, unde și-a regăsit, într-un mod neașteptat, iubirea vieții.
Click: Cum a fost lucrul la spectacol? Aveți o amintire emoționantă sau amuzantă de la reprezentații sau repetiții?
Spectacolul „Victoria și al ei husar” a reprezentat debutul meu pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București. A fost o experiență marcată de emoție, în condițiile unui program de repetiții intens și comprimat. Îmi amintesc cu drag de acel moment de fiecare dată când reluăm spectacolul.
Pentru un artist, nu cred că există ceva mai emoționant decât reacția sinceră a publicului. În cazul meu, fiind relativ recent pe această cale artistică, pot spune că munca este elementul central. În fiecare zi învăț și mă străduiesc să evoluez. Pentru a interpreta rolul Mister X, am fost nevoit să pierd aproape 20 de kilograme. Transformarea a fost provocatoare, dar și amuzantă pentru colegii mei, care au avut ocazia să urmărească un teolog confruntându-se cu dansul și cu toate cerințele impuse de spectacol.
Click: Înainte de a urca pe scenă, aveți vreun obicei anume?
Înainte de fiecare reprezentație, fac semnul crucii și mă încredințez în mâinile lui Dumnezeu — altfel nu cred că aș putea gestiona emoțiile profunde care însoțesc fiecare urcare pe scenă.
Click: Povestiți-ne mai mult despre proiectele viitoare. Ce pregătiți pentru fani?
Privesc cu entuziasm spre viitoarele proiecte ale Teatrului Național de Operetă și Musical și colaborez, cu bucurie, cu teatrele de operă din țară — opera rămânând o mare și constantă pasiune a mea.
