Cum s-a îmbrăcat mama lui Sebastian Stan la Premiile Oscar 2025. De ce a fost supărată pe fiul ei în ziua evenimentului: „I-am spus că nu pot să...”
Nici măcar vedetele de la Hollywood nu scapă de criticile mamelor înainte să iasă din casă! Cel puțin, asta a pățit noaptea trecută actorul Sebastian Stan (42 de ani). Cu ce și-a supărat mama?

Sebastian Stan, „certat” de mama lui înainte de Oscaruri / foto: EPA-EFE
Nominalizat la categoria „Cel mai bun actor” pentru interpretarea lui Donald Trump în filmul „The Apprentice”, Sebastian Stan a avut nevoie de susținere pe măsură. Așa că, la cea de-a 97-a ediție a Premiilor Oscar, a venit însoțit de mama sa, Georgeta Orlovschi (68 de ani), și de iubita sa, actrița britanică Annabelle Wallis (40 de ani).

Din păcate, norocul nu a fost de partea sa, iar marele trofeu i-a scăpat printre degete, însă va rămâne toată viața cu amintirea că mama i-a fost alături pe covorul roșu:
„Sunt atât de fericit să fiu aici cu ea, pentru că nu te gândești niciodată că un astfel de moment se va întâmpla, nu-i așa? Crești uitându-te la Oscaruri la televizor. A fost un drum lung până aici, dar trebuia să fie cu mine în această seară”, le-a spus jurnaliștilor de la „E News” pe covorul roșu.

Mai mult decât atât, Sebastian Stan nu va uita nici mustrările primite de la mama lui chiar înainte de eveniment. Cu ce a supărat-o înainte să plece de acasă?
Cum și-a supărat Sebastian Stan mama
Sebastian Stan le-a povestit jurnaliștilor că mama lui s-a supărat pe el pentru că nu s-a bărbierit înainte de Premiile Oscar. Desigur, actorul de origine română și-ar fi dorit să-i facă pe plac mamei sale, însă a ales să-și lase părul să crească pentru viitorul său rol din filmul de acțiune „Thunderbolts”.
„I-am spus că nu pot să mă bărbieresc pentru că trebuie să joc acest rol, dar ea ar fi preferat să nu am barbă”, a povestit actorul, care i-a oferit ulterior un sărut dulce pe obraz mamei sale.
La rândul său, Georgeta Orlovschi a povestit că este mândră de realizările fiului ei: „Muncește foarte mult, așa că merită tot ce este mai bun. Nu pot fi mai mândră de atât. Este adorabil!”
Cine este mama lui Sebastian Stan?




Georgeta Orlovschi a avut un impact profund asupra vieții fiului său, fiind un adevărat reper pentru actor. De profesie profesoară de pian, Georgeta a luat decizia curajoasă de a pleca din România după Revoluția din 1989. Alături de fiul ei, s-a stabilit în Viena, unde a lucrat ca pianistă, potrivit libertatea.ro. Când Sebastian avea 12 ani, cei doi s-au mutat în Statele Unite ale Americii, iar Georgeta și-a refăcut viața, căsătorindu-se cu directorul școlii la care învăța fiul său.