Bursă de 65 de milioane de dolari la meciul Pacquaio-Mayweather
Manny Pacquaio vrea să îl întâlnească în ring pe Floyd Mayweather, după ce a devenit campion mondial , într-un meci mult aşteptat de lumea boxului mondial. Echipa Yankees din New York şi-a pus deja arena la dispoziţie, cu o capacitate de 50.000 de locuri, pentru acest meci-eveniment.
Postul HBO Sports, care are drepturile de televizare pentru meciurile lui Pacquaio, ştie că o partidă cu Mayweather în primăvara viitoare ar putea aduce aproximativ două milioane de telespectatori. Astfel, cu preţul de 60 de dolari pe conexiune acest meci ar deveni cea mai rentabilă partidă din istoria boxului. Preşedintele HBO, Ross Greenburg, a vorbit despre acest meci: "Mă ia cu frisoane numai când mă gândesc. Aşteptăm de mult timp pentru o întâlnire de o asemenea magnitudine".
Cel mai mare obstacol în programarea acestui meci este orgoliul imens al lui Mayweather, acesta dispreţuindu-l pe Bob Arum, cel care e promotorul lui Pacquiao, dar care înainte a fost şi reprezentantul americanului. Antrenorul filipinezului, Freddie Roach, a explicat la rândul său ce ar însemna o întâlnire între cei doi pugilişti: "Cei doi vor umple arena din New York, dar dacă Floyd nu va accepta să împartă banii în mod egal, atunci nu va avea loc meciul". Americanul Floyd Mayweather este de părere că din totalul bursei pe care o va avea meciul el ar trebui să primească 65%, deoarece lumea va veni la arenă în mare parte pentru el.
Boxerul filipinez Manny Pacquaio l-a învins, sâmbătă noapte, pe portoricanul Miguel Cotto prin KO tehnic în runda a 12-a şi a devenit astfel şi campion mondial la categoria semimijlocie, versiunea WBO.
Floyd Mayweather are 32 de ani, s-a retras din box în 2008 şi a anunţat că ar reveni în ring numai pentru un meci cu filipinezul Pacquaio. Americanul a cucerit şase titluri mondiale la diferite categorii de greutate a versiunii WBC, are trecute în palmares 40 de victorii, dintre care 25 prin KO, acesta nefiind învins până acum.