Editorial George Stanca / Pălirea lui Ronaldo
Nu m-am omorât niciodată după Ronaldo. Mai ales acum când a devenit foarte contemporan cu Messi. Deşi a luat campionatul Spaniei. Un răsfăţat de soartă.
Şi a dat şi goluri şi, şi... trofeul Di Stefano. Şi asta dincolo de subiectivismele mele. Ţin cu BarÇa pentru jocul ei frumos, dacă nu mai e frumos, ţin cu alţii. Fie şi Real...
Da, la fotbal extern sunt traseist: ţin cu cine joacă mai frumos... Nu-i înţelegeam nici în tinereţe pe fanii care ţineau numai cu Beatles contra Rolling Stones, când îmi plăceau ambele la nebunie.
Repet, nu am idiosincazii, refuz de piele, şi alte diagnostice faţă de Ronaldo. Dar, e mai puţin uman, mai rece, mai plin de el. Sfidează banca, antrenorul, vestiarul, suporterii, bateriile de duş, oglinda... că e şi frumos...
Dar e şi genial. Când este. E ca o prinţesă mofturoasă, năzuroasă... da' frumoasăăăăăă. Şi, observ, Ronaldo este el numai atunci când se află în zeama lui.
La Real. Cu taica Mourinho pe-aproape care-l scarpină-n cap, îi cată-n coarne, îl bibileşte. Şi cu colegii lui "realiştii". La naţionala portugheză Ronaldo nu mai e ce ştim că e... e ca peştele pe uscat.
Ronaldo s-a văzut... că nu este. Ba, s-a remarcat cu două ratări abisale... Nu e singurul caz.
Priviţi la măreţul Petr Cech cum l-a decăzut, contextual, naţionala sa. De câte ori a luat el patru boabe la Chelsea, monşer?
Am constatat asta, ehe, pe vremea lui Weah, perla aia superbă de la Monaco, PSG, Milan, Chelsea. Care, când juca la naţionala sa, Liberia, era un nimeni. Contextul te ucide...
Pe scurt, evoluţia lui Ronaldo la meciul de miercuri seara, Portugalia-Danemarca, 3-2, fu dezamăgitoare. Şi, nu mă aştept la un revirimet. E obosit. De Glorie.
Blazat. Sastisit. Scârbit. Nu are chef, e-n greţuri şi vărsături. Regele moare un pic. Se sufocă... dar şi dacă se scoală, se răzvrăteşte să vedeţi câţi popeşte!
Pomul lăudat cu Germania - Olanda a meritat. A funcţionat. Pe lângă alţi auslanderi naturalizaţi, sau pământeni de emigranţi, ca Özill, Gündogan, Khedira, Boateng, Klose, Podolski a apărut, s-a remarcat, a marcat un nou "neamţ": Mario Gomez. Cu două goluri magistrale.
Olanda, o echipă de nume, multe afirmate şi exersate îndeobşte pe pielea României - acum erau buni de prins! -, un ghiveci de vedete cu zero puncte care a obosit. A ruginit. Olanda: o portocală stoarsă...
George Stanca
