George Stanca: Mourinho, trufia şi piftia
Pe zgura asta iritată, stârnită, excitată de moartea Regizorului/Actor, adulat, stropit cu lacrimi diluviene şi contestat cu trompete morbide de un public plebeu şi ignorant, dar şi de ”mediaşi” (oameni de media, n.n.) solid dexazaţi, mi-am permis refugiul post-festum să mă uit la spanioli. Fotbal.
Am dat peste crema-cremelor. Realul lui Ronaldo şi Mourinho, apoi, Barca lui Messi. Dacă la al doilea meci m-am dumirit iute - 4-0 în min 29 - , la primul am avut noroc de tensiuni mari. Şi de lecţii divine de comportament social. Sincer să fiu, eu nu prea vibrez cu echipa madrilenă. Mai ales cu Mourinho. Prin ricoşeu naţional, nici cu Ronaldo.
Luat, evident, în raport cu Messi... Care e un băiat simplu de la ţară - Argentina - modest, vesel, neconstipat, zglobiu, popular, nesofisticat în vedetisme hollywoodiene... Apoi, eu văd că de la un timp încoace, lui Mourinho iarba de pe Bernabeu, nu-i mai place... Adică, suporterilor mardileni - care trebuie să îi fie recunoscători pentru rezultatele de mai ieri - li s-a cam tăiat maioneza. Iar el, animal de rasă, blană scumpă, căcărezi de diamante, infatuatul portughez, simte asta. Şi, reacţionează. Invers. Ostil. Nesuferit. Fără a încerca vreo captare a bunăvoinţei fanilor.
Din contra. E tot mai impopular. Mai iritant... Provocator. Asmute lumea asupra de sine. O întărâtă. Pohteşte la hara-kiri. Şi, pare că se simte bine. E ca-n bancul porcos cu ursul. Şi cu vânătorul, căruia îi administrează un anume fel de sex, şi crede că a început să-i placă...
Perversiunea s-a pornit cu îndărătnicia provocatoare de a nu-l mai titulariza pe Iker Cassillas. Lucru dezaprobat de tribune. Şi de Pronie. Căci, după nici 5 minute de joc, înlocuitorul lui Casillas ia penalty şi eliminare. Bietul Mourinho... Disperat. Distrus vreo 5 minute. Atunci să-i fi văzut trufia: moale ca piftia.
Toată morga, îngogoşarea de sine şi flegma portugheză s-au făcut o licoare galben-verzuie... şi s-a apelat, fatalmente, implacabil şi inexpugnabil la Cassillas. Care l-a privit pe Marele Antrenor... cu fesierii. Meciul a fost câştigat greu: 4-3. Dar, eu îl văd ca pe un simptom. Ca pe un sindrom terminal : un început de sfârşit...
