Giuleştina: Una caldă, alta frige…
Deşi, era vădit că, după comportament, dotare şi uniforme aveam de-a face, clar, nu cu suporteri ci cu trupe de commando... Pe scurt, ei ne-au devastat. La măciuci, cârciumi, mese, scaune şi geamuri. Noi i-am călcat în picioare. La fotbal. Repet, jucătorii de ambele părţi nu au avut nimic cu treaba asta. Au dovedit etică. Comportament european. Profesionişti... La ora aia ne bucuram copilăreşte. Numai să dureze, a spus atunci un înţelept. Şi, s-a făcut linişte... Ba, turcologii noştri specialişti Popescu, Hagi, elevi ai vremelnicului paşă Terim, ne-au avertizat că Turcia la fotbal nu e Ungaria... Cred că toţi am înţeles. Noi toţi. Mai puțin jucătorii lui Piţurcă. Nu alţii ci, cam aceiaşi în ambele meciuri. Şi totuşi...
... Am pierdut cu Turcia. 2-0. O iau personal. Marţi sunt trei (?) ceasuri rele. La intrarea în stadion văd pe cer o semilună. Semiluna LOR peste NOI... semn rău. Constat că mi-am uitat acasă pixul. Ochelarii de vedere. Binoclul cu care merg la meciuri pe Arena Naţională unde media e ca-n avion. Telefonul mobil Orange... În minutul 15 Tănase o dă în bară. Alt ghinion. În minutul 22 Durak Ylmaz ne-o introduce în aţe. 0-1! Mie îmi era clar de la 0-0 că nu aveam cum să batem turcii marţi seara. Dar după semnele mele. Poate miercuri... când mi-am uitat şi cartea de identitate la doctor, la ORL... aveam alte şanse. Dar, s-a jucat marţi. Mă rog, astea sunt semnele mele, personale.
Echipa României însă, nu a jucat după ele. A făcut-o după semnele ei. Şi nu a jucat deloc. Aici primul semn fu băgarea în echipă a lui Marica, eroul anti-maghiar. Ţinut în teren mai mult decât trebuie. Mai degrabă trebuia introdus în ultimul sfert de oră... La fel, plusist rău, fu Tănase care e om de 15-20 de minute în teren. Şi nu de ieri... Să nu mai spun de Stancu, sultanul gafelor, gherlelor, chiflelor şi ratărilor paradoxale, mereu ţinut ca un talisman, amuletă la bafta lui Piţi, tot meciul. Treeec schimbările peste el ca apa râului peste stânca milenară... Şi, uite aşa mai pierdem o calificare. Sau, mai stăm la mila Domnului.
Şi a Olandei...
George Stanca
