INTERVIU Al Pacino: „Cât timp voi avea noi provocări, nu voi înceta să joc!“
Am putea spune că e anul lui Pacino, cu cele trei pelicule pregătite. Prima, The Humbling, e povestea unui actor care simte gustul amar al declinului când începe să uite replicile şi care se aruncă într-o relaţie cu o femeie mai tânără. Un rol cu multiple faţete sensibile pentru septuagenarul star.
La vară, urmează Manglehorn, despre un singuratic care încearcă să se împace cu un trecut murdar, care l-a costat dragostea vieţii lui. Dar până atunci avem Danny Collins, filmul regizat de Dan Fogelman, care îi mai are în distribuţie pe Jennifer Garner şi Christopher Plummer. Este o poveste despre un star rock, care descoperă abia la bătrâneţe o scrisoare adresată lui de către John Lennon. Danny se întreabă cum ar fi fost viaţa lui dacă citea la timp scrisoarea. Şi află care sunt sensurile vieţii atunci când nu mai ai tinereţea de partea ta. E o căutare pe care o experimentează Pacino însuşi, tocmai de-asta şi-a dorit acest rol.
Al, îl joci pe Danny Collins, un băutor de cursă lungă. Câte pahare de sctoch ai băut pentru rolul ăsta?
Al Pacino: Scenele alea le-am repetat la infinit! (râde). Nu, în pahar am avut ceai!
Dar în viaţa reală, câte pahare de scotch poţi bea?
Cum mi-aş putea aminti aşa ceva?! Cine-a stat să le numere?
Interpretezi un tip cunoscut de toată lumea, oriunde s-ar duce. Cam cum ţi se întâmplă chiar ţie...
Da, de-asta copiii mei îmi spun mereu să stau acasă...
Cum simţi că s-a schimbat industria filmului de când activezi tu?
În vremurile de demult, când făceam filme ca După-amiază de câine, ei bine, acelea erau pelicule care azi ar fi considerate filme independente. Pe-atunci, se ocupau marile studiouri de ele. Acum e o mişcare uriaşă spre marketing. Tot ce contează e cum lansezi un film. Dacă n-ai un marketing bun, filmul tău poate sfârşi nevăzut. E cea mai evidentă schimbare din industrie. Dorinţa, pasiunea de-a face filme e tot acolo, dar felul cum sunt făcute e diferit.
Care este cel mai folositor sfat pe care l-ai primit în cariera ta?
Marele profesor de actorie Lee Strasberg mi-a spus ceva când eram mai tânăr şi când simţeam că-mi fuge pământul de sub picioare, fiindcă totul în jurul meu se schimba cu o repeziciune fantastică, după ce mă lansasem peste noapte. Mi-a zis simplu: „Dragule, trebuie să te adaptezi. N-ai încotro! Dar asta va dura ceva!“.
Şi care a fost cea mai ciudată întâlnire cu un fan pe care ai avut-o?