Dragă Andrei Păunescu,
În zilele şi nopţile de pe urmă, te-am urmărit tandru, cu o durere şi o duioşie de părinte, căci te ştiu de când aveai câţiva ani. De când îl însoţeam pe Moş Crăciun, într-un an când a fost invitat şi fiul lui Miron Radu Paraschivescu şi mama sa Lena; când Doru Stănculescu şi cu mine am reuşit să cântăm pe două voci "O, ce veste minunată", eu fiind vremelnic membru în corul mănăstirii Caşin; sau când tu şi Ioana, sora ta, mă rugaţi să vi-l mai aduc în casa din Sandu Aldea pe "Ciocu" Vintilă, să cânte "Mielul".
Da, eu am rămas acolo în Sandu Aldea, unde s-au conceput or prefecţionat multe piese azi celebre; nu mai puţin "Veronica" lui Vintilă sau "toată ziua fuste, toată ziua bluze (...) şi noi n-avem plapumă să ne-acoperim copiii", în care Ciocu ţinea morţiş să omagieze IRTA Galaţi, cu care lucra el pe şantierul Siriu ...câte ar mai fi de spus despre atmosfera de atunci, cu cei doi minunaţi copii, ai Poetului, apoi despre botezul fiicei tale, etc.
Pronia a vrut să ne revedem cu puţine zile înainte de plecarea tatălui tău în ultimul său turneu, cel fără de întoarcere, la Cluj, să stăm împreună la masă, să-ţi sune celularul, tu să vorbeşti încet, iar eu să te aud spunând discret "sunt cu domnul Stanca"; şi eu, nevolnicul de mine, să nu am curajul să spun "dă-mi-l şi mie pe Adrian", căci el te sunase.
Nu pot să-mi iert asta; ţi-am mărturisit în ultima noapte, la Ateneu: faptul că n-am comis această indiscreţie, idiotul de mine; aveam să mai schimb şi eu câteva vorbe, ultimele, cu Adrian.
Şi, apropo, te-am admirat pentru forţa de a nu te lăsa copleşit de durerea miilor de condoleanţe şi, mai ales, de cele câteva ieşiri urâte ale unor detractori cretini sau străini de spiritul românesc.
Da, Păunescu a fost poetul de Curte! Curtea lui: limba română! De fapt, lor le-au răspuns miile de oameni prezenţi la Uniune, Ateneu, Dionisie Lupu şi Belu şi prin mesajele trimise.
De acum, însă, vine greul; căci dacă "Andrei, fiul lui Păunescu" era protejat, scutit de unele poveri familiare, sociale, de relele dinafară, acum el, fiul, e cu faţa spre ele. Şi, mai ai de dus în spate ceea ce Poetul numea "Repetabila povară". Cale uşoară, Andrei băiete!
George Stanca
