Dragă Cristian Ţânţăreanu,
Eşti dat naibii, eşti un temerar, şi un adevărat “şantierist”. Puţină lume ştie ce înseamnă asta: un luptător; un om care se scolă la 5 dimineaţa şi-ncepe munca. Cu exerciţiul ăsta - evident, plus altele - ai făcut tu averea pe care o ai: cu munca excesivă.
Îl mai ţii minte pe nea Georgică Moşinoiu, marele director nu? El se scula la 3 şi la 5 era la şantier în baracă. Pe mine când m-a angajat m-a chemat în audienţă la 5 fără un sfert dimineaţa; se culca după miezul nopţii, după o sticlă de votcă sau whisky.
Ăştia nu se încurcau cu un păhărel, erau bărbaţi, dar nici cu munca, nici cu băutura. Oameni serioşi, de nădejde. Când se apucau de ceva îl făceau temeinic. Şi tu eşti tot un „temeinicist". Şi-o spune asta colegul mai mic de "construcţii" - care a gustat, nu s-a înfruptat - din pâinea de şantierist, prin anii ‘70, pe la Chiajna şi Măgurele.
Când am aflat, ce e cu tine şi ţi-am scris nu prea convins scrisoarea aia de încurajare, tare mă temean că te duci să-ţi continui partida de table cu dragul nostru, regretatul Marian Iliescu.
Ei bine, căposule, n-ai vrut! Ai sfidat totul ca un nebun, i-ai râs cancerului în nas, i-ai dat muie morţii, să mă scuze admiratoarele; eşti draconic, diabolic, "satanic", etc, pe româneşte dat dracu'.
Bravo, Cristi, mă bucur că ai revenit la tonusul care te-a consacrat ca ins popular, ca prieten de distracţii, şpriţ şi nebunii; că ai fost mereu cu Manuela - nu cu "noua şi tânăra ta soţie", altă cacialma tipic ţânţăresciană! - şi că, aşadar, revii în mijlocul nostru....şi al naturii, zici că pleci în Apuseni.
Consultă-mă aici: sunt cetăţean de onoare al comunei Albac, ştiu multe despre istoria locurilor, cunosc oameni minunaţi; aş începe sejurul prin a te pune să asculţi un taragotist fabulos, mai puţin cunoscut: Ghiorghiuţ Paşca din Câmpeni. Moţ adevărat, nu ţâgan-lăutar. Şi ţi-aş da să mânci numai berbeci la proţap.
Ţine aproape, luptătorule ! Da, Cristi a reînviat din morţi!
George Stanca
