Dragă Doru Stănculescu,
Prezidente, am onoarea să vă scriu această epistolă cu nostalgia clipelor din tinereţea noastră folkistă, adică din vremile când toţi făceam gafe şi datorii, ca să citez din panseistica Domniei voastre.
Doruleţ, că mă satur repede de scrobeli, tu, ca şi Vintilă aţi alimentat în permanenţă legendele lumii folkului, fie la Flacăra, fie aiurea. Când pe avioane, s-a interzis fumatul, iar tu trăgeai cu sipca o mărăşească în coada avionului, stewardesa ţi-a spus că în avion nu se fumează. „Da, dar eu nu trag în piept!", ai replicat...
Tot în avion ţi s-a interzis să te urci pentru că aveai la tine un pistol de la războiul din 1877 şi o baionetă ruginită de aceeaşi vârstă.
Ţi s-a "dresat procest verbal" în care gradatul Bulă de la Avioane scria că s-au găsit asupra ta "un pistol numit Benone şi un cuţit Ciprian". Ne povesteai asta şi nu te credeam; atunci spuneai: "Dacă ţi le arăt, faci cinste?" Şi, aşa era, jur, stimaţi cititori! Făceam cinstea! Nu mai ştiu cât şi ce să povestesc din legendele cu tine.
Dar, biografic, îmi amintesc că ai fost, după Tudor Gheorghe, următorul invitat al cenaclului din Slătinenanu. Păunescu scrisese încântat, despre o piesă, compoziţie proprie de manieră folk, cântată cu sora ta Mihaela Mihai: Ecou: „S-a dus albastrul cer senin..." Dar, cântecul care îmi place mie cel mai mult este „Ai, hai," pentru expresivitatea şi melancolia lui metafizice.
Nu ai un repertoriu bogat, dar ai numai nestemate. Mai nou, înobilate de aranjamentele fabuloase ale lui Dan Andrei Aldea. Apoi, ai un miserupism fabulos, Dorule! Îmi amintesc cum îi certai pe cei din Sala Palatului care începeau a zumzăie la lungimea - justificată - a unor cântece, cum "Fără petale".
Ocazii cu care se afirma şi tânărul flautist Sorin „Jimmy" Minghiat. Azi decan de facultate, ne-a spart pe toţi! Eşti, cum spuneam, una dintre figurile legendare. Dar, uite că, mi-am amintit când ţi s-a dat un telefon de către Adrian să vii le hotel „în starea în care te afli".
Tu erai într-o vizită la o familie. Ai venit cu farfuria de ciorbă-n mână şi cu lingura. Era, nu-i aşa?, „starea în care te aflai": "Gustaţi, Boss, să vedeţi ce bună este!!!"
Constat că ai rămas acelaşi şi acum. Notre Respect, mon President!
George Stanca
