Dragă Gigi Gheorghiu,
N-aş fi avut curajul să-mi las 5 minute singură cu tine, ce zic eu gagica?, dar nici geanta sau clanţa, că săreai pe ele, doar pentru că a dat beleaua să fie de genul feminin. Eşti din stirpea unui mare fotograf din Flacăra, care în atelierul său avea un afiş: "de aici, nici musca nu iese nefu..."
Printre primii care te-au descoperit, ca folkist, am fost eu. Lucram la Radio Trei, la doamna Sofia Şincan, aveam o emisiune de rock-pop-folk. Acolo, te-am debutat absolut pe radio, dacă nu ştii, ţi-o spun eu.
Doar ce plecasem de la "Flacăra", unde eram secretar muzical la cenaclu şi, invitat la un festival, la Piteşti, am recunoscut în tine un valoros artist, aveai şi-un flautist; apoi, te-am prezentat şi la Ploieşti: "cântă Gheorghe Gheorghiu - Braşov", ziceam cu gândul miştocar la "multiubitul" tovarăş Dej.
Mi-ai "scăpat" din mână, ai ajuns la cenaclul Flacăra şi te-ai lansat, ai făcut carieră. Ştiu că erai de pomină la hotel "Victoria"din Capitală, căzut la cutremur pentru escapadele tale terminate cu expedierea gagicilor pe acoperişurile riverane.
Ai făcut carieră în showbiz, firmă, studio, fan-club, ai ştiut ce faci. M-am bucurat să te regăsesc taman în SUA, în ‘94, unde te insuraseşi la urgenţă-n Vegas, cu agentul FBI Andersson, care ulterior o băga pe nevastă-mea-n teleconferinţă, depănându-şi avatarul iubirii sale...
Eşti, poate, cea mai vie şi colorată amintire a vieţii mele; un tip, altfel de caracter, muncitor, serios în afaceri, dar artist. De câte ori te văd, îmi amintesc melancolic de tinereţile mele. Ale tale cred că mai durează. Că, dacă dragoste nu eeeeeeee... Această scrisoare a fost publicată în Click! pe 10 mai 2010
George Stanca
